Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#MeciuriMemorabile 6 dintre tenismenii din optimile Wimbledon sunt la debut! Printre ei, o câștigătoare de Grand Slam

Cristian Mihală

Publicat 05/07/2021 la 10:55 GMT+3

Optimile de finală de la Wimbledon au loc azi și la startul lor vor fi mai mulți debutanți ca niciodată în istoria recentă. Sebastian Korda, Emma Răducanu, Liudmila Samsonova, Ilya Ivashka, Barbora Krejcikova și Elena Rybakina au ajuns în a doua săptămână, deși nu au mai evoluat vreodată la All England Club.

Barbora Krejcikova à Wimbledon en 2021

Credit imagine: Getty Images

Iarba este o suprafață unică, o suprafață care în general avantajează sportivii cu experiență. Explicația e simplă: cu cât înaintezi mai mult în vârstă, strângi mai multe partide pe această suprafață atât de rară, întâlnită timp de doar 3 săptămâni pe an.
Cea mai bună performanță a unui debutant la All England Club îi aparține în era Open lui David Nalbandian, care a ajuns în finală încă de la prima prezență (2002). În cazul tabloului feminin, avem 3 semifinaliste, de-a lungul timpului, care nu mai evoluaseră în prealabil la Wimbledon: Chris Evert (1972), Anna Kournikova (1997) și Alexandra Stevenson (1999).
La ediția din acest an, sportivii tineri și-au luat "partea leului" mai mult decât oricând în istoria recentă, astfel că wimbledon.com notează că în optimi vom avea nu mai puțin de 6 jucători care se află în premieră la startul competiției din capitala Angliei.

Cei 5 debutanți care au ajuns în optimi la Wimbledon 2021

Sebastian Korda (21 ani, SUA)
Americanul împlinește azi 21 de ani și va avea prilejul să sărbătorească de două ori dacă trece de capul de serie numărul 25, Karen Khachanov.
În urmă cu un an, fiul lui Petr Korda, fost câștigător al Australian Open 1998, era clasat abia pe locul 224 ATP. A avut parte de 12 luni de vis, urcând în prezent între primii 50 de tenismeni ai lumii.
A participat la doar 4 Grand Slamuri, iar Wimbledon 2021 reprezintă a doua sa optime într-o competiție de asemenea anvergură, după ce la Roland Garros 2020 a ajuns în aceeași fază.
Excelent pe zgură - unde a câștigat primul său titlu ATP, în mai, la Parma - Korda a arătat că se poate adapta excelent și la iarbă. A reușit să treacă de Alex de Minaur, Antoine Hoang și Dan Evans pentru a ajunge în turul 4 la Wimbledon.
"Vorbesc cu Andre Agassi în fiecare zi, e o persoană specială. Analizăm fiecare meci, îi spun cum mă simt și îmi transmite ce să fac", e unul din secretele lui Sebastian Korda.
Performanța tânărului din SUA nu e atât de suprinzătoare, având în vedere cât de bine a jucat în ultimul an. Și pe iarbă s-a descurcat excelent, ajungând până în sferturi la Halle, după victorii la Bautista Agut și Kei Nishikori.
picture

Emma Raducanu of Great Britain celebrates a point during her Ladies' Singles third Round match against Sorana Cirstea of Romania during Day Six of The Championships - Wimbledon 2021

Credit imagine: Getty Images

Emma Răducanu (18 ani, Marea Britanie)
Emma Răducanu s-a comportat ca o mare campioană, nedându-i vreo șansă Soranei Cîrstea, în turul 3. În ciuda formei și a experienței superioare, sportiva noąstră s-a înclinat, 3-6, 5-7 în fața noii mari speranțe din tenisul mondial. Aceasta nu a pierdut încă set la Wimbledon, deși se află la abia al doilea turneu WTA din carieră.
"O stea s-a născut și numele ei este Emma Răducanu", au scris cei de la Wimbledon, pe contul de Twitter.
Emma Răducanu a devenit cea mai tânără jucătoare din Marea Britanie care ajunge în optimi la Wimbledon, în era Open. Deborah Evans era până sâmbătă cea mai tânără jucătoare engleză care pătrundea în a doua săptămână de la All England Club (19 ani și 48 zile). Glynis Coles (19 ani și 138 zile) și Laura Robson (19 ani și 166 zile) mai ajunseseră în optimi la Wimbledon înainte să împlinească 20 de ani.
Marele atu al lui Răducanu e conferit, paradoxal, de lipsa de experiență. Nu a mai fost pe scena marilor turnee și nu simte presiunea așa cum o fac majoritatea jucătoarelor. Să ajungi atât de departe într-un Grand Slam îți "taie de multe ori picioarele". Pentru că știi că e foarte greu să te mai întâlnești cu o astfel de șansă, știi câți ani de muncă și de sacrificii sunt în spate. Aflată la abia al doilea său turneu WTA, Emma nu are această problemă, pentru că nu are la ce să se raporteze. Ca atare, vârsta și lipsa de experiență îi sunt aliați de nădejde, putând intra pe teren cu mintea limpede, fără să simtă o apăsare suplimentară legată de rezultat.
"Lipsa ei de experiență e o armă extrem de importantă, pentru că o păstrează calmă în timpul partidelor. Spre deosebire de Tomljanovic, adversara din optimi, Emma nu conștientizează pe deplin în ce situație este, iar acest lucru e un mare avantaj, fiind lipsită de presiune. Multe jucătoare mari nu au trecut vreodată de optimi la un Grand Slam tocmai din această cauză, că resimt prea puternic presiunea. Este cazul Arynei Sabalenka, spre exemplu, capul de serie numărul doi", notează siteul oficial al Wimbledon.
Liudmila Samsonova (22 ani, Rusia)
Acum două săptămâni, Samsonova era în afara top 100 WTA și era nevoită să joace în calificările turneului de la Berlin.
Sportiva din Rusia, care și-a petrecut aproape întreaga viață în Italia, a reușit 7 victorii la rând, reușind să își treacă în palmares primul titlu WTA și să obțină un wildcard pentru Wimbledon.
Forma fantastică s-a extins și la Wimbledon, unde le-a "înșirat" pe rând pe Kaia Kanepi, Jessica Pegula și pe campioana de la US Open 2017, Sloane Stephens. Acum, pentru tânără urmează o optime de foc cu Karolina Pliskova, fostă număr unu mondial.
Ilya Ivashka (27 de ani, Belarus)
Ilya Ivashka e un sportiv care, în ciuda vârstei, nu spune foarte multe iubitorilor tenisului. Dar în ultimul timp a jucat constant bine, astfel că a ajuns la cel mai bun loc din carieră - 69 ATP.
S-a descurcat excelent pe iarbă, la Eastbourne, unde a ajuns până în sferturi, după ce în prealabil, la Halle, cedase greu în fața lui Roger Federer.
Un jucător de zgură - a făcut semifinale la Munchen unde l-a învins pe Zverev și i-a luat set lui Nadal la Barcelona - sportivul din Belarus a avut un traseu destul de ușor la Wimbledon 2021, trecând de Jaume Munar, Jeremy Chardy și Jordan Thompson pentru a ajunge în optimi. Aici îl așteaptă capul de serie numărul 7, italianul Matteo Berrettini.
Barbora Krejcikova

Campioana de la Roland Garros impresionează și la Wimbledon 2021

Barbora Krejcikova (25 ani, Cehia)
Campioana de la Roland Garros nu a impresionat niciodată la simplu (era o jucătoare fenomenală de dublu) până anukl acesta. Ca atare, nu a mai fost prezentă pe tabloul principal la Wimbledon.
Cu toate astea, e campioană la All England Club în 2018, la dublu, astfel că știe să joace pe iarbă. Totuși, după performanța fabuloasă de la Paris, nu a jucat vreun meci oficial, astfel că se temea înainte de Wimbledon că va dezamăgi. Cu un tremur în glas, ea anunța că nu crede că are vreo șansă la Londra, conștientă că nu poate câștiga la infinit (se impusese și la Strasbourg, după o finală cu Sorana Cîrstea, înainte de Roland Garros).
Nivelul de încredere e însă acum la nivel maxim și, după revenirea din partida cu Anastasija Sevastova, e convinsă că are șanse și în fața liderului mondial, Ash Barty.
"Am un spirit de luptătoare. Am câștigat enorm la acest capitol la Roland Garros și vreau să construiesc pe această încredere", a spus Krejcikova înainte de optimea de azi.
Elena Rybakina (22 ani, Kazahstan)
Cu un serviciu fantastic, Rybakina e la debut, dar asta nu a împiedicat-o să aibă statut de cap de serie 18.
Sfert-finalistă la Roland Garros, unde a trecut de Serena Williams, sportiva din Kazahstan nu a pierdut încă vreun set în disputele cu Kristina Mladenovic, Claire Liu și Shelby Rogers. Azi, însă, va avea în față un sportiv de alt calibru: Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial. Sportiva din Belarus e însă foarte inconstantă de la un meci la altul, astfel că nu e exclus ca seria formidabilă a Elenei să continue.

Meciurile din optimi, de la Wimbledon

ATP
  • Berrettini - Ivashka
  • Khachanov - Korda
  • Fucsovics - Rublev
  • Shapovalov - Bautista Agut
  • Djokovic - Garin
  • Auger-Aliassime - Zverev
  • Hurkacz - Medvedev
  • Federer - Sonego
WTA
  • Rybakina - Sabalenka
  • Swiatek - Jabeur
  • Barty - Krejcikova
  • Keys - Golubic
  • Ka.Pliskova - Samsonova
  • Badosa - Muchova
  • Gauff - Kerber
  • Emma Răducanu - Tomljanovic
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo