Nick Kyrgios va juca în premieră o finală de Grand Slam, el fiind sigur de prezența în ultimul act de la Wimbledon, după ce Rafa Nadal și-a anunțat retragerea. Cei doi urmau să se întâlnească vineri în semifinale, însă o ruptură musculară la mușchii abdominali suferită de iberic l-a determinat pe acesta să renunțe.
Kyrgios și Nadal nu au avut cele mai bune relații în circuit, dar reacția australianului la vestea retragerii lui Nadal a fost plină de fair-play. Acesta i-a urat o recuperare cât mai rapidă lui Rafa și a încheiat cu speranța că va avea ocazia să-l întâlnească din nou pe viitor.
"Jucători diferiți, Personalități diferite. Rafa Nadal, sper ca recuperarea ta să meargă bine și cu toții sperăm să te vedem sănătos în curând. Pe data viitoare!", a scris Kyrgios pe contul personal de Instagram.
Citi Open
Meci spectacol la Washington. Kyrgios a salvat cinci mingi de meci și l-a învins pe Tiafoe
06/08/2022 LA 08:27
Nadal și Kyrgios s-au mai întâlnit de două ori la Wimbledon, cei doi împărțindu-și victoriile. Meciul din semifinale se anunța unul de clasă, mai ales că australianul este în forma vieții și pare capabil să bată pe oricine. Din păcate, duelul mult așteptat de fani nu va mai avea loc.
Citește și:

Kyrgios a recunoscut că s-a gândit serios la retragere

Așadar, Nick Kyrgios va juca prima sa finală de turneu major. Paradoxul face ca australianul să joace în ultimul act la un Grand Slam fără să fi evoluat nici măcar o dată în semifinale. Prezența sa în meciul pentru trofeu este aprope inexplicabilă, mai ales că rezultatele sale au fost modeste în ultimii ani. De altfel, excentricul jucător australian a recunoscut că s-a gândit serios la retragere, dar a depășit acele momente și este este gata de lucruri mărețe.
"Niciodată nu am crezut că voi fi aici. Am crezut că a trecut șansa mea, în special acum câțiva ani. Sunt foarte mândru de mine și de echipa mea pentru tot ce am depășit. Astăzi nu a fost ușor. A fost foarte bine. Când am câștigat, m-am gândit cum se pot schimba lucrurile. A fost o perioadă în care m-am gândit să renunț la sport. Este o realizare specială pentru mine.
Am început să am dubii față de mine. Sunt multe persoane cărora vreau să le mulțumesc. În același timp, nu vreau ca asta să se termine aici. Acum un an sau un an și jumătate, mă gândeam dacă să mai joc în continuare. Am pierdut dragostea, scânteia. Deci, câteva lucruri s-au schimbat în viața mea. Am redescoperit că am mulți oameni care vor să joc, mai am mult de dus", spunea Kyrgios după califcarea în semifinale.
Nick Kyrgios va juca cu trofeul pe masă la Wimbledon cu învingătorul disputei Novak Djokovic - Cameron Norrie, care va avea loc vineri, de la ora 15:30, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Tenis
Nadal și Alcaraz, comparați de Mouratoglou! Detaliul scos în evidență de antrenorul Simonei Halep
06/08/2022 LA 05:42
Tenis
Carlos Alcaraz, record absolut în ATP! Capitolul la care îi eclipsează pe Nadal, Federer și Djokovic
04/08/2022 LA 14:02