Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafa Nadal, primele explicații după retragerea de la Wimbledon! Mesajul emoționant al ibericului

Nicu Savin

Publicat 07/07/2022 la 21:52 GMT+3

Rafa Nadal a fost nevoit să se retragă de la Wimbledon, înaintea semifinalei cu Nick Kyrgios, din cauza unei rupturi la mușchii abdominali suferită în meciul cu Taylor Fritz din sferturi. Ibericul a explicat în cadrul unei conferințe de presă că nu putea juca în meciul din semifinale cu această accidentare și a decis să se retragă, pentru ca situația să nu se agraveze.

Rafael Nadal

Credit imagine: AFP

Rafa Nadal a anunțat în această seară că se retrage de la Wimbledon, ca urmare a accidentării suferite în meciul din sferturi cu Taylor Fritz. Ibericul a recunoscut că a suferit o ruptură abdominală și a menționat că a luat această hotărâre pentru că efectiv nu ar fi putut juca la nivel decent meciul din semifinale contra lui Kyrgios, deoarece nu ar fi putut servi sub nicio formă din cauza durerilor.
"Mi-am petrecut toată ziua gândindu-mă ce să fac, dar nu are sens să continui, accidentarea se înrăutățește din ce în ce mai mult. Am luat decizia pentru că eu cred că nu pot câștiga meciuri așa. Nu este vorba că nu pot servi bine, ci și că nu pot face mișcarea normală pentru a servi. Accidentarea nu putea decât să se înrăutățească. Am luat decizia pentru că nu puteam putut câștiga niciun meci în această stare.
Nu pot risca să petrec 2-3 luni în afara terenului. Îmi este foarte greu și asta este decizia mea, trebuie să trăiesc cu ea. Sunt foarte trist. Știu că mă retrag de la unul dintre cele mai importante turnee din lume și mă doare să fac asta, pentru că aveam opțiuni reale. Am ajuns în semifinale cu sentimente bune, dar nu te poți lupta cu asta. Așa au venit lucrurile și în viață trebuie să accepți", a spus Nadal la conferința de presă organizată în această seară la Wimbledon, citat de Marca.

Rafa Nadal a spus că accidentarea e mai veche, dar s-a agravat în duelul cu Fritz

Întrebat despre originea accidentării, Rafa a punctat că aceasta este mai veche, dar s-a agravat în timpul disputei cu Taylor Fritz.
"Accidentarea o am de săptămâna trecută și am avut momente grele. Ieri, servind la 3-1 am observat că lucrurile încep să se înrăutățească, iar când am servitla 4-3 mi-am dat sema că este o problemă serioasă.A trebuit să reduc viteza serviciului și să-mi schimb mișcările pentru a nu se înrăutăți cu mult. Experiența mea cu acest tip de accidentare este deja foarte lungă și așa cum mi s-a întâmplat în 2009 la US Open și în alte ocazii, este mai bine să mă opresc, pentru că îmi pot pune în pericol restul carierei", a completat Nadal.
În ruma retragerii lui Nadal, Nick Kyrgios are asigurată prezența în finala de la Wimbledon, unde se va duela cu învingătorul dintre Novak Djokovic și Cameron Norrie, care va avea loc mâine, în direct și în exclusivitate pe Eurosport 2 și Eurosport Player, de la ora 15:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo