Eurosport
Barbara Schett pariază pe două jucătoare din afara "Big 3" la Wimbledon! Surprizele anticipate
De
Publicat 29/06/2023 la 19:37 GMT+3
Barbara Schett a prefațat competiția feminină de la Wimbledon și crede că am putea avea parte de o surpriză în sensul ca trofeul să nu fie cucerit de una dintre jucătoarele din "Big 3": Iga Swiatek, Aryna Sabalenka sau Elena Rybakina. Experta Eurosport mizează pe un turneu bun făcut de Karolina Muchova, finalistă la Roland Garros, și Petra Kvitova, dublă campioană pe iarba londoneză.
Wimbledon 2023 se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport & pe aplicația Eurosport
Sursa video: Eurosport
Wimbledon 2023 se apropie cu pași repezi, iar specialiștii se întrec în predicții în lupta pentru trofee. Dacă la masculin majoritatea experților mizează pe Novak Djiokovic, turneul feminin pare mult mai deschis. Iga Swiatek este în mod cert cea mai bună jucătoare din lume, dar poloneza nu excelează pe iarbă, dovadă fiind faptul că nu a trecut niciodată de turul 4 la All England Club.
Elena Rybakina, campioana en-titre, poate oricând să obțină un nou succes la Londra, deși s-a confruntat cu probleme medicale în ultima vreme, în timp ce Aryna Sabalenka este și ea pe buzele majorității oamenilor de tenis când vine vorba despre favorite.
Barbara Schett mizează pe Muchova și Kvitova la Wimbledon
Barbara Schett a admis și ea că oricare dintre componentele așa-zisului "Big 3" poate merge până la capăt, dar crede că există loc și de surprize. Experta Eurosport a vorbit la superlativ despre Karolina Muchova, finalista de la Roland Garros în acest an. Cehoaica a făcut două sferturi de finală la Wimbledon în trecut, iar Schett consideră că are toate atuurile pentru a se bate pentru trofeu.
"Muchova este atât de talentată. Am văzut-o la French Open când a ajuns în finală. Vine la fileu, are un serviciu grozav, folosește bine slice-ul, scurtele. Și în trecut a avut deja rezultate bune la Wimbledon.Așa că vom vedea cum a digerat ea acel succes de la French Open și care este abordarea ei, dacă nu cumva se simte copleșită și presată că trebuie să joace bine la Wimbledon.Dar cu siguranță are jocul pentru un teren de iarbă, asta e sigur.", a spus Schett pentru .
În același timp, fosta jucătoare austriacă a atras atenția și asupra Petrei Kvitova, care are două succese la Wimbledon, în 2011 și 2014. Campioană la Berlin săptămâna trecută, cehoaica pare într-o formă excelentă, iar stitlul său de joc bazat pe forță poate face ravagii pentru orice adversară, consideră Schett.
"Nu are niciun pic de top-spin, loveșteatât de plat și este stângace. Are un serviciu grozav și este o adversară foarte, foarte incomodă. Dacă poate rămâne în formă și concentrată timp de două săptămâni, cred că are o șansă", a adăugat Schett.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Promo
Promo