Eurosport
Wimbledon va avea o nouă "regină"! Record istoric stabilit la actuala ediție de la All England Club
De
Publicat 12/07/2023 la 18:43 GMT+3
Astăzi au avut loc ultimele două sferturi de finală din competiția feminină de la Wimbledon, iar eliminarea Elenei Rybakina asigură faptul că vom avea o nouă campioană la Grand Slam-ul londonez. Este a 6-a ediție consecutivă când o jucătoare va câștiga în premieră pe iarba de la All England Club, cea mai lungă serie din istoria competiției, în Era Open.
Așa s-a calificat Aryna Sabalenka în semifinalele turneului de la Wimbledon, după două seturi
Sursa video: Eurosport
Wimbledon 2023 se apropie de punctul culminant, iar astăzi am aflat tabloul complet al celor două semifinale feminine. În prima dintre ele se vor duela Elina Svitolina și Marketa Vondrousova, în ceea ce reprezintă primul meci din careul de ași din istoria competiției care aduce față în față două jucătoare fără statut de cap de serie.
Indiferent de cine se va impune acolo, vom vorbi despre prima sportivă care nu a plecat ca favorită și a ajuns până în marea finală, dar acesta nu este singurul record setat la ediția din acest an. În cealaltă semifinală se vor întâlni Aryna Sabalenka și Ons Jabeur. Bielorusa s-a impus clar în fața lui Madison Keys, scor 6-2, 6-4, în timp ce tunisianca a dispus de Elena Rybakina, scor 6-7(5), 6-4, 6-1.
Se va rescrie istoria la Wimbledon! Vom avea o câștigătoare în premieră pentru a 6-a ediție la rând
Eliminarea campioanei en-titre înseamnă că vom avea o nouă campioană la Wimbledon pentru a 6-a ediție consecutivă, cea mai lungă astfel de serie din istoria Grand Slam-ului londonez. Garbine Muguruza (2017), Angelique Kerber (2018), Simona Halep (2019), Ash Barty (2021) și Elena Rybakina (2022) au fost precedentele campioane de la Londra, iar ele vor fi succedate de Vondrousova, Svitolina, Habeur sau Sabalenka. Pentru primele 3 ar fi și primul trofeu de Grand Slam din palamers.
Precedenta cea mai lungă serie de campioane diferite fusese setată între 1996 și 2000, când Steffi Graf, Martina Hingis, Jana Novotna, Lindsay Davenport au câștigat turneul de la Wimbledon. Totuși, acea serie a avut doar 4 campioane în premieră, deoarece triumful lui Graf din 1996 a fost al 7-lea pentru ea.
La niciun alt Grand Slam nu am avut parte de o asemenea situație. Naomi Osaka a câștigat câte două din ultimele 6 ediții de la US Open și Australian Open, în timp ce Iga Swiatek s-a impus de 3 ori în ultimii 6 ani la Roland Garros.
Semifinalele turneului de la Wimbledon vor avea loc joi și vor fi transmise în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport.
Promo
Promo