Iga Swiatek, discurs impresionant după eliminarea de la Turneul Campioanelor. Anunțul polonezei

Iga Swiatek a uimit cu discursul avut după eliminarea de la Turneul Campioanelor. Deși mulți se așteptau ca poloneza să fie extrem de afectată de eliminare, după două înfrângeri la rând în care a avut partidele în "mână", numărul doi mondial a oferit o analiză extrem de matură a prestațiilor sale, explicând că nu are niciun motiv să fie supărată sau nemulțumită de jocul arătat.

Fotbalul: Povestea mea - Bratu: "Fanii turci dormeau pe stadion ca să prindă un loc la derby-uri"

Sursa video: Eurosport

Iga Swiatek a pierdut în fața Amandei Anisimova în ultimul meci din grupa "Serena Williams" de la Turneul Campioanelor (7-6, 4-6, 2-6) și a ratat calificarea în semifinalele competiției. La fel ca în partida anterioară cu Elena Rybakina, poloneza a cedat după ce a câștigat primul set, astfel că e prima dată în cariera sa când pierde două meciuri la rând după ce a avut 1-0 la seturi.
Poloneza se prezenta la WTA Finals cu speranțe reînnoite, după o a doua jumătate a anului de excepție: a câștigat titlul la Wimbledon, turneul de Grand Slam care i se potrivește cel mai puțin și a cucerit trofeul de la Cincinnati, competiție pe un hard extrem de rapid, care, de asemenea, nu era în teorie pe "gustul" ei. În total, numărul doi mondial a jucat 4 finale în această perioadă, câștigând 3, astfel că specialiștii o vedeau marea provocare pentru Aryna Sabalenka, la Riad.
Cele două înfrângeri de la Turneul Campioanelor au șters aceste speranțe într-o clipă; vorbim de două eșecuri dificile, venite după câștigarea primului set, polonezei lipsindu-i agilitatea care a ajutat-o în multe turnee din ultimele luni.

Iga Swiatek, extrem de matură după eliminarea de la Turneul Campioanelor

După confruntarea de ieri cu Anisimova, pe care o "executa" cu 6-0, 6-0 în finala Wimbledon, Swiatek a oferit explicații pentru ușoarele scăderi de intensitate care i-au caracterizat perioada petrecută la Riad. Jucătoarea poloneză a fost neașteptat de optimistă și a părut mulțumită de prestația sa, evitând scuzele legate de starea sa fizică sau mentală și subliniind, în schimb, că micile detalii au decis partidele cu Rybakina și Anisimova. De data asta, lucrurile nu au mers așa cum și-a dorit, dar Iga e optimistă în legătură cu viitorul.
"Sincer, am făcut tot ce am putut astăzi (n.r. miercuri), așa că nu am regrete. Am simțit că sunt în elementul meu, că am abordat meciul cu o mentalitate pozitivă. Bine, poate am jucat unele puncte prea scurt, dar știu că tenisul meu nu va fi întotdeauna perfect. Am luptat și nu am renunțat. Nu a fost suficient, ceea ce mă întristează, dar acum e momentul să înțeleg că, atunci când dai totul și nu este suficient, înseamnă pur și simplu că trebuie să-ți îmbunătățești tenisul, trebuie să muncești mai mult.
Trebuie să spun că m-am simțit bine fizic, mental și în ceea ce privește tenisul meu. Condițiile și întregul mediu de aici au fost pozitive. Nu pot explica de ce nu am reușit să trec de faza grupelor. Nu știu, poate am câștigat prea mult în anii precedenți și asta e karma. E greu de spus, e un pic ciudat. Pe baza experiențelor trecute, dacă joc cu atâta intensitate și determinare cum am făcut-o astăzi, de obicei culeg roadele. Voi continua să muncesc și vom vedea dacă voi culege aceste roade în curând", a fost discursul extrem de echilibrat al numărului doi mondial.
Înfrângerea de ieri marchează sfârșitul sezonului jucătoarei poloneze. A fost un an cu multe suișuri și coborâșuri: Iga ajunsese chiar pe locul 8 mondial, dar a revenit în forță, strălucind, pentru ca ultima competiție din 2025 să ne arate din nou limitele ei.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo