Iga Swiatek, premieră negativă în carieră după eșecurile de la Turneul Campioanelor! Reacția polonezilor

Iga Swiatek a pierdut în fața Amandei Anisimova în ultimul meci din grupa "Serena Williams" de la Turneul Campioanelor și a ratat calificarea în semifinale. La fel ca în partida cu Elena Rybakina de acum două zile, poloneza a cedat după ce a câștigat primul set, astfel că e prima dată în cariera sa când pierde două meciuri la rând după ce a avut 1-0 la seturi.

Fotbalul: Povestea mea - Florin Bratu: "Așa s-a născut porecla Mitraliera"

Sursa video: Eurosport

Iga Swiatek a ratat calificarea în semifinale la Turneul Campioanelor pentru al doilea an la rând. Poloneza a început în forță actuala ediție, învingând-o în minim de seturi pe Madison Keys, însă apoi a fost învinsă de Elena Rybakina, astfel că a jucat meciul decisiv contra Amandei Anisimova, care avea tot o victorie după primele două runde.
A doua jucătoare a lumii a fost mai eficientă în primul set, pe care l-a câștigat la tie-break, dar apoi a cedat inițiativa și nu a mai putut opri revenirea adversarei. Anisimova s-a impus cu 6-7, 6-4, 6-2, după mai bine de două ore și jumătate de joc, și s-a calificat în careul de ași la prima sa participare la Turneul Campioanelor.

Iga Swiatek a atins o bornă negativă în premieră, după eșecul cu Anisimova de la Turneul Campioanelor! Polonezii, fair-play desăvârșit după eliminarea favoritei lor

Odată cu înfrângerea de astăzi, Iga Swiatek a înregistrat o premieră negativă în carieră. Pentru prima dată de când a devenit profesionistă, poloneza a pierdut două meciuri consecutive după ce a câștigat setul unu.
În ciuda eșecului greu de digerat, presa din Polonia a remarcat că Iga a pierdut cu fruntea sus în fața Amandei Anisimova. Leșii au subliniat că favorita lor a luptat până la ultimul punct și nu a renunțat așa cum a făcut în alte partide din acest sezon, dar pur și simplu americanca a fost mai bună și a câștigat pe merit.
"Anisimova a câștigat pe bună dreptate, felicitări ei. Dar și Swiatek merită aplauze. Aceasta a fost o înfrângere complet diferită față de cea împotriva Eleni Rybakina de acum două zile și de numeroasele înfrângeri pe care Iga le-a suferit prea anul acesta. Nu a lipsit lupta, nu a lipsit limbajul corpului care a spus totul împotriva Elenei Rybakina acum două zile, împotriva Arynei Sabalenka la Paris, împotriva Emmei Navarro la Beijing, împotriva lui Coco Gauff la Madrid sau împotriva Jelenei Ostapenko la Doha. În loc să spună: "Să se termine odată", Swiatek a făcut tot ce a putut pentru a întoarce meciul până la final. La 7-6, 4-6, 2-4, a avut chiar și o șansă să revină. Dar Anisimova a jucat pur și simplu prea bine. A fost un meci strâns, un spectacol. A pierdut contra unei adversare mai bune, dar Swiatek nu a fost rea aici.", au scris polonezii de la Sport.pl.
Așadar, Iga Swiatek a încheiat în mod nedorit un sezon cu multe urcușuri și coborâșuri pentru ea. Poloneza rămâne cu satisfacția de a fi cucerit primul său titlu la Wimbledon în 2025, dar și cu multe regrete, ea suferind o serie de înfrângeri neașteptate. Înainte de Turneul Campioanelor, Iga știa deja că va termina anul pe locul 2 în clasamentul WTA. Acum nu poate decât să spere că Aryna Sabalenka nu va triumfa la Riyadh, pentru a rămână cât de cât aproape de marea sa rivală. Dacă bielorusa va cuceri trofeul, diferența dintre ea și Swiatek va crește la aproape 3000 de puncte, caz în care Aryna va mai sta luni bune în fotoliul de lider mondial.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo