Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Continuă problemele la Roma: Ashleigh Barty a abandonat și ea din cauza unei accidentări

Vlad Dumitrescu

Publicat 14/05/2021 la 20:26 GMT+3

Liderul mondial, Ashleigh Barty, a fost nevoită să se retragă de la Roma din cauza unei accidentări suferite în partida cu Cori Gauff.

Ashleigh Barty of Australia serves in their ladies singles third round match against Veronika Kudermetova of Russia during Day Six of the Internazionali BNL D'Italia 2021 at Foro Italico

Credit imagine: Getty Images

Ashleigh Barty se afla în controlul partidei cu americanca Cori Gauff. Australianca conducea cu 6-4, 2-1 în momentul accidentării.
Meciul dintre Barty și Gauff fusese deja întrerupt din cauza ploii încă din primul set, atunci când cele două se aflau la egalitate, 2-2.
Gauff, aflată pe locul 35 WTA, va juca în semifinalele de la Roma cu câștigătaorea dintre Iga Swiatek și Elina Svitolina, duel care va avea loc astăzi de la 21:00.

Simona Halep a abandonat și ea la Roma

Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea al turneului de la Roma (de categorie WTA 1000), deși o conducea pe Angelique Kerber cu 6-1, 3-3. În momentul în care jucătoarea din Germania servea, Simona a făcut o mișcare forțată și a simțit dureri la gamba piciorului stâng. Sportiva noastră a cerut imediat îngrijiri medicale, dar nu a putut să continue și a părăsit "Grand Stand Arena" cu lacrimi în ochi și şchiopătând, ajutată fiind de echipa ei, de Angelique Kerber, dar și de Monica Niculescu.
Azi, Simona Halep a oferit noi detalii despre accidentare, dezvăluind rezultatul RMN-ului: "Salutare tuturor. După un RMN pe care l-am făcut aici la Roma pot confirma că am o mica ruptură în gamba stângă. Voi zbura azi spre casă și voi începe recuperarea în bazin, iar apoi voi intra și în sala de forță luni. Rămân pozitivă și voi face tot ce pot pentru a reveni cât mai repede în ciruit. Vă mulțumesc tuturor și sper să ne vedem în curând", a scris Simona Halep pe rețelele de socializare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo