Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Yikes!" Martina Navratilova, reacție dură după ce un tenismen și-a pălmuit pe teren adversarul

Irina Aldea

Publicat 06/04/2022 la 19:05 GMT+3

Un episod foarte rar întâlnit în lumea tenisului a avut loc în circuitul juniorilor la un turneu organizat în Ghana. Frustrat că a pierdut, un puști francez și-a lovit adversarul la fileu, după încheierea meciului. Martina Navratilova a avut o reacție dură pe rețelele de socializare.

Navratilova Kouame

Credit imagine: Eurosport

Un tânăr tenismen francez, frustrat la maxim pentru că a pierdut în primul tur al unui turneu ITF din Ghana, și-a pălmuit adversarul la fileu, imediat după ce i-a strâns mâna. Este vorba despre Michael Kouame, care a ajuns viral în urma gestului său total nesportiv. Martina Navratilova a avut o reacție promptă, imediat după ce imaginile s-au viralizat.
Kouame a fost învins cu scorul de 6-2, 7-6, 6-7 de ghanezul Raphael Nii Ankrah (16 ani). Confruntarea a contat pentru primul dur din cadrul competiției ITF J5 din Accra, capitala Ghanei. Pentru că nu a putut suporta înfrângerea la limită încasată, Kouame a recurs la un gest scandalos și și-a pălmuit adversarul pe teren, imediat după ce partida s-a încheiat.
CITEȘTE ȘI:

Ce a spus Martina Navratilova despre puștiul care și-a pălmuit adversarul chiar pe teren

Câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam, Martina Navratilova a fost etichetată într-un tweet de către producătorul executiv al știrilor TV, Allen Fetters, care a etichetat și contul oficial al ATP spunând "Iată că vine "nextgen". Martina a oferit replica imediat: "Are nevoie de o mare suspendare, ca să rezum ce am de spus", a transmis Navratilova.
Michael Kouame a ajuns primul la fileu și l-a așteptat pe Raphael Nii Ankrah pentru ca mai apoi să-i dea mâna dreaptă și să-l pălmuiască cu stânga, șocând pe toată lumea prezentă la meciul din turul inaugural. Episodul de-a dreptul șocant nu s-a oprit aici, iar întreg conflictual iscat de Kouame s-a extins și în tribune, între staff-urile celor doi jucători.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo