Eurosport
Mesajul trimis de fostul căpitan al naționalei, înainte de România - Franța, la Campionatul European de volei
De
Publicat 11/09/2023 la 16:31 GMT+3
Echipa națională de volei masculin a României se află în fața unuia dintre cele mai importante momente din sportul românesc. Tricolorii luptă în această seară pentru un loc în careul de ași al Campionatului European, chiar în fața campioanei olimpice în exercițiu, iar atmosfera este una bună în lot, având în vedere rezultatele reușite până acum.
Bogdan Olteanu, foto: Doar Volei
Credit imagine: Facebook
Echipa națională de volei masculin a României se află în această seară față în față cu un moment care poate rămâne reper pentru sportul românesc mulți ani de acum înainte.
După ce a început dezamăgitor turneul final din Israel, fiind învinsă în primele două partide de Portugalia (0-3) și Israel (2-3), echipa noastră a arătat o altă față și a câștigat 3 meciuri la rând, cu Turcia (3-2), Grecia (3-1) și Franța (3-1), ultimul un succes uriaș, chiar în fața campioanei olimpice în exercițiu.
Tricolorii pregătiți de Sergiu Stancu, antrenorul care are în România șase titluri de campion în cei șapte ani de carieră, ca tehnician, au jucat ireproșabil în ultimul meci din faza grupelor și s-au calificat în optimi, acolo unde au prestat din nou un volei calitativ, în fața Croației, care le-a adus calificarea în sferturile de finală ale turneului, pentru prima dată după o pauză de 40 de ani.
În această seară, de la ora 21:00, la Varna, România se reîntâlnește cu Franța, echipă pe care o învingea fără drept de apel în urmă cu o săptămână. Campioana olimpică în exercițiu vrea revanșa fără doar și poate pentru un loc în semifinalele Euro 2023, dar tricolorii au de partea lor un moral excelent.
Fostul căpitan al naționalei, impresionat de noua generație
Bogdan Olteanu, unul dintre cei mai valoroși voleibaliști români, fost căpitan al echipei naționale, al cărei component a fost de peste 200 de ori de-a lungul carierei, a prefațat duelul din sferturile Campionatului European, pentru Federația Română de Volei, vorbind totodată și despre parcursul senzațional al României la acest turneu final.
"În primul rând ca românși mai apoi ca fost component al echipei naționale sunt foarte-foarte mândru de băieții aceștia. Succesele acestea de la Varna și Tel Aviv sunt o consecință a ultimilor doi ani de muncă, a grupului care s-a format. Sunt niște băieți cu o calitate umană cum nu am mai văzut de mult timp și au făcut foarte multe sacrificii, iar asta s-a văzut.
Pentru voleiul românesc rezultatele acestea reprezintă un pas foarte mare. Cred că în sfârșit suntem pe drumul cel bun. Și campionatul românesc s-a ridicat foarte mult atât la băieți, cât și la fete, echipele naționale au rezultate bune în Europa.
Nu cred că este o minune (n.r. că am învins Franța în grupe). Băieții au fost foarte serioși, au intrat foarte motivați în teren și asta s-a văzut de la primele mingi. Este clar că există o diferență de valoare, dar în momentul în care Franța nu joacă la potențialul ei maxim, iar România se autodepășește, acesta este rezultatul.
Eu aș vrea să văd un meci foarte bun al băieților (n.r sfertul de finală cu Franța). Dacă ei fac un meci foarte bun, indiferent de rezultat, nu vor avea ce să își reproșeze. Totuși jucăm cu echipa națională a Franței, campioană olimpică, sunt optimist, îmi doresc să câștige, dar în primul rând vreau să facă un joc bun și când se tremină meciul băieții să știe că au lăsat tot pe teren, că au dat tot ce au avut, și rezultatul cu siguranță va fi pe măsură", a spus fostul căpitan al naționalei, Bogdan Olteanu, pentru FRV.
România nu s-a mai aflat între primele opt echipe ale continentului de 40 de ani, după ce în 1983 încheia pe locul 8.
Echipa noastră are în palmares 5 medalii la Campionatele Europene de volei, dintre care una de aur (1963), două de argint (1955 și 1958) și două de bronz (1971 și 1977).
LOTUL ROMÂNIEI PENTRU CAMPIONATUL EUROPEAN
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo