Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Șefii lui PSG, "obligați" să negocieze pentru transferul lui Mbappe! Ce promisiune i-au făcut fotbalistului

Bianca Dumitru

Publicat 25/08/2021 la 10:38 GMT+3

Real Madrid vrea să dea lovitura pe ultima sută de metri în această perioadă de mercato. Ibericii au făcut o ofertă pentru Mbappe, iar șefii lui PSG ar putea fi obligați să negocieze din cauza unei promisiuni pe care Al-Khelaifi i-a făcut-o fotbalistului în 2018.

Mbappe on target as PSG continue perfect league start

Credit imagine: Getty Images

Nu mai e o surpriză pentru nimeni că Mbappe este dorit de Real Madrid. Despre interesul ibericilor s-a vorbit enorm în ultimul an, iar acum oficialii de pe Santiago Bernabeu au făcut o primă ofertă concretă pentru starul lui PSG. Conform publicației catalane Sport, Real Madrid ar fi oferit 160 de milioane de euro pentru Kylian Mbappe, care își dorește să prindă un transfer în Spania.
PSG a refuzat prima ofertă venită de la Real Madrid, jurnaliștii francezi anunțând pentru cât este dispusă formația de Parc des Princes să se despartă de starul său: 200 de milioane de euro. Această sumă pare uriașă în condițiile în care Mbappe mai are doar un an de contract cu parizienii, refuzând în mai multe rânduri să-și prelungească înțelegerea, astfel că vara viitoare el va putea pleca gratis din Franța.
Manchester City - Arsenal va fi sâmbătă de la ora 14.30 pe Eurosport 1

Șefii lui PSG, "obligați" să negocieze

Chiar dacă nu sunt încântați de posibilitatea de a-l pierde în această vară pe Mbappe, șefii lui PSG ar putea fi constrânși să negocieze de o promisiune făcută fotbalistului în urmă cu 3 ani.
La întâlnirea pe care au avut-o săptămâna trecută, atacantul i-ar fi amintit președintelui Nasser Al-Khelaifi de faptul că, în 2018, conducerea clubului i-a promis că nu îi va împiedica transferul la o altă echipă, reproșându-i acum oficialului de la PSG că nu se ține de cuvânt.
Astfel, fiind conștienți atât de dorința lui Mbappe de a pleca la Real Madrid, cât și de faptul că vara viitoare îl vor pierde gratis, parizienii ar putea să-și respecte promisiunea verbală și să fie deschiși la discuțiile cu oficialii ibericilor, având la dispoziție mai puțin de o săptămână până la momentul încheierii perioadei de mercato pentru a ajunge la un acord.
Program Premier League - etapa a 3-a 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo