Eurosport
Kylian Mbappe s-a întâlnit cu Nasser Al-Khelaifi! Ce i-a reproșat fotbalistul președintelui de la PSG
De
Publicat 19/08/2021 la 16:27 GMT+3
Chiar dacă ar fi luat deja o decizie în legătură cu viitorul său, Kylian Mbappe a avut recent o întâlnire cu președintele celor de la PSG, Nasser Al-Khelaifi, pe care l-a acuzat de trădare.
Kylian Mbappé (PSG) entouré de Mauricio Pochettino et Nasser Al-Khelaifi
Credit imagine: Getty Images
Kylian Mbappe mai are un an de contract cu PSG. Deși la începutul acestei săptămâni se zvonea că fotbalistul își dorește să plece în această vară la Real Madrid, presa din Spania a anunțat recent că francezul ar fi decis să-și ducă înțelegerea la bun sfârșit, urmând a pleca de pe Parc des Princes vara viitoare.
În aceste condiții, Mbappe va continua să îmbrace tricoul vicecampioanei Franței încă un an, urmând a lupta alături de Neymar și Messi pentru a-și îndeplini unul dintre cele mai mari vise, acela de a cuceri trofeul Champions League. Iar PSG are șanse mari de a reuși un sezon impresionant pentru că parizienii au avut o campanie de transferuri remarcabilă.
În ciuda acestei hotărâri, Mbappe nu s-a resemnat și a avut în aceste zile o întâlnire cu președintele celor de la PSG, Nasser Al-Khelaifi. Potrivit jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, starul parizienilor i-ar fi reproșat oficialului că nu a respectat promisiunea pe care i-a făcut-o în urmă cu circa 3 ani.
Mbappe, cotat de site-ul transfermarkt.com la 160 de milioane de euro, i-ar fi spus lui Al-Khelaifi că se simte trădat după ce conducerea clubului i-a împiedicat transferul la altă echipă, lucru pe care, în 2018, promiseseră că nu îl vor face.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/19/3203584.png)
Arsenal - Chelsea va fi duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 1
Credit imagine: Eurosport
"Nu mai are nicio scuză"
La conferința de presă în care Lionel Messi a fost prezentat ca noul jucător al francezilor, șeicul Nasser Al-Khelaifi a vorbit despre viitorul lui Kylian Mbappe. Președintele celor de la PSG a spus atunci că fotbalistul nu ar avea niciun motiv să-și dorească să plece în condițiile în care echipa s-a întărit foarte mult în această vară.
"Cred că toată lumea știe viitorul lui Kylian: este parizian. El vrea să câștige trofee, a vrut o echipă competitivă. Acum cred că o avem pe cea mai bună din lume. Acum nu mai există nici o scuză pentru el să facă altceva", a declarat Al-Khelaifi.
Potrivit presei internaționale, tocmai transferurile realizate de clubul francez ar fi marea problemă a lui Mbappe, care își dorește să fie în centrul atenției, lucru de care nu se mai bucură mai ales după sosirea lui Messi pe Parc des Princes.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/16/3202280.jpg)
Program Premier League, etapa a 2-a - 2021/2022
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo