Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alexandru Novac, după finala de la aruncarea suliței: "Sunt mulțumit. Vreau să ajung să câștig proba!"

Razvan Circeag

Publicat 07/08/2021 la 19:28 GMT+3

Alexandru Novac a oferit o primă reacție după terminarea finalei de la proba de aruncarea suliței la Jocurile Olimpice. Atletul român s-a clasat pe ultimul loc în finală.

Alexandru Novac

Credit imagine: Eurosport

Alexandru Novac a fost ultimul sportiv care a reprezentat România la Tokyo. Din păcate, nu a reușit să producă o surpriză și să obțină o nouă medalie. Novac s-a clasat doar pe locul 12, ultimul loc, la proba de aruncarea suliței. A aruncat la o distanță de 79,29m, insuficient pentru o performanță remarcabilă la Jocurile Olimpice.
Oarecum surprinzător, competiția a fost câștigată de indianul Neeraj Chopra, câștigătorul calificărilor. Acesta a aruncat 87.58 metri în ultimul act și a fost secondat de cehii Jakub Vadlejch și Viteszlav Vesely, ambii antrenați de cel care deține recordul mondial, Jan Zeleny, cu o performanță de 98.48 metri.

România a încheiat Jocurile Olimpice cu 4 medalii

Alexandru Novac vorbit cu Gazeta Sporturilor după finală și a oferit o primă reacție după terminarea competiției. Atletul român se declară mulțumit de ceea ce a realizat și cel mai important, este încrezător în viitor.
"Eu sunt mulțumit de concurs. Obiectivul meu era calificarea în finala de 12. Sigur că mi-am dorit să prind și finala de 8, dar nu am putut. Am pus singur presiune pe mine și din această cauză nici nu a ieșit. Mi-am dorit o evoluție cât mai bună, mai ales că am aflat că eram românul care voi concura ultimul în Japonia. Peste trei ani, la Paris, cu siguranță va fi altceva. Vreau să urc pe podium, iar peste alți patru ani, să ajung să câștig proba", a declarat Novac pentru sursa citată.
În total, România a obținut 4 medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Trei dintre acestea fiind obținute la canotaj.
Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 21 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport. În fiecare zi, pe eurosport.ro vei putea găsi programul de la Jocurile Olimpice.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo