Schimburile din NBA se produc de obicei fie când un jucător nu vrea să rămână în continuare la echipa actuală, fie când conducerea unui club vrea să abordeze o nouă strategie și să aducă alți jucători. Cele cinci scenarii de schimburi analizate de jurnaliștii de peste ocean sunt următoarele:
1. Kevin Durant la New Orleans Pelicans
Au existat zvonuri conform cărora jucătorul de 33 de ani vrea să plece de la Brooklyn Nets, din cauza strategiei defectuoase a conducerii din New York. Schimbul imaginat de jurnaliștii străini îl include pe Durant la New Orleans, iar Pelicans i-ar oferi în schimb pe Brandon Ingram, Devonte Graham și trei pick-uri în următoarele drafturi.
NBA
LeBron James mai are o dorință înainte de a se retrage din NBA. Ce își dorește starul lui Lakers
IERI LA 16:40
Echipa antrenată de Steve Nash ar intra clar într-un proces de reconstrucție, mai ales dacă Irving va fi la rândul său oferit la schimb. Echipa din Louisiana, pe de altă parte, ar deveni o echipă care ar pune probleme serioase în conferința de vest. New Orleans, care ar fi condusă de Durant și Zion Williamson, ar emite pretenții la un loc în finala conferinței.

Kevin Durant

Credit imagine: Getty Images

Extrema de forță a celor de la Nets a înregistrat 29.9 puncte pe meci, 6.4 asisturi și 7.4 recuperări, în timp ce starul în ascensiune din liga de baschet nord-americană nu a evoluat sezonul trecut, în urma unei accidentări la picior.
Citește și:
2. Kyrie Irving la Los Angeles Lakers
Schimbul s-ar realiza în felul următor: Irving și Joe Harris ar ajunge la Lakers, iar trupa din California i-ar trimite pe Russell Westbrook, Kendrick Nunn și un pick pentru draft-ul din 2026 către Brooklyn.
Conducătorul de joc actual din Los Angeles se află într-o situație tensionată cu echipa și sunt șanse mici să evolueze și în următorul sezon pe Staples Center. Kyrie Irving ar face din nou un parteneriat cu LeBron James, alături de care a jucat și în perioada celor doi de la Cleveland Cavaliers.

Kyrie Irving

Credit imagine: SID

Duo-ul Irving-James a fost decisiv la titlul câștigat de Cavs în 2016, după ce au întors Golden State Warriors de la 3-1 la general. De atunci, Irving a mai îmbrăcat tricoul lui Boston Celtics și al lui Brooklyn, în timp ce LeBron a plecat în 2018 la Lakers.
3. Donovan Mitchell la New York Knicks
Utah Jazz pare să intre într-un proces de reconstrucție, odată cu schimbul ce l-a trimis pe Rudy Gobert la Minnesota Timberwolves. Următorul pas care ar concretiza strategia grupării din Salt Lake City ar fi oferirea lui Mitchell celor de la Knicks, în schimbul următorului pachet: Evan Fournier, Cam Reddish, Quentin Grimes, Obi Toppin și patru pick-uri în draft.

Donovan Mitchell

Credit imagine: Getty Images

Utah nu a obținut succesul pe care și l-ar fi dorit în playoff alături de Mitchell, echipa nefiind capabilă să treacă de a doua rundă de playoff de când l-au draftat pe jucătorul de 25 de ani. Donovan ar deveni liderul celor de la Knicks și ar crea un nou duo ofensiv cu Jalen Brunson, pe care l-a întâlnit anul acesta în playoff în seria cu Dallas.
4. Bojan Bogdanovic la Phoenix Suns
Alt schimb ce ar sugera reconstrucția lui Utah Jazz este cel care l-ar trimite pe Bogdanovic în Arizona în schimbul lui Jae Crowder, Landry Shamet și al unui pick în draft. Croatul este unul dintre veteranii echipei, iar Utah își va dori probabil să adune cât mai mulți tineri în lot și să scape de cei de peste 30 de ani.

Bojan Bogdanovic

Credit imagine: Getty Images

Bogdanovic ar fi o opțiune viabilă pentru Phoenix, grație abilității sale de a înscrie de la trei puncte. Acest aspect ar oferi echipei antrenate de Monty Williams noi oportunități ofensive, pe lângă cele oferite de Chris Paul sau Devin Booker.
5. Patrick Beverley la Los Angeles Lakers
Conducătorul de joc care se află în prezent în lotul lui Jazz, în urma schimbului lui Rudy Gobert, nu va fi păstrat cel mai probabil de Utah, iar Lakers pare o destinație plauzibilă. Echipa antrenată de Will Hardy i-ar primi pe Talen Horton-Tucker și pe Max Christie, doi tineri de perspectivă.

Patrick Beverley

Credit imagine: Getty Images

Beverly s-ar potrivi stilului lui Lakers, deoarece este un jucător defensiv foarte bun și nu este genul de conducător de joc care să țină de minge foarte mult timp. Astfel, LeBron James sau Anthony Davis ar rămâne în continuare cei care au cel mai mult acces la minge în timpul unei posesii.
Noul sezon de NBA va începe pe 19 octombrie și se va încheia în iunie 2023.
NBA
Stephen Curry a numit jucătorii săi preferați din istoria NBA. LeBron James nu este pe listă
IERI LA 14:19
NBA
Dinastia Michael Jordan vs Dinastia Stephen Curry. MVP-ul finalei NBA concurează cu Air Jordan
17/06/2022 LA 11:10