Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cupa Mondială de Biathlon | Davidova și Laegreid au câștigat primele curse de la Ostersund

Nicu Savin

Actualizat 27/11/2021 la 18:39 GMT+2

Cupa Mondială de Biathlon a început în Suedia, la Ostersund, astăzi având loc probele de individual, atât la masculin, cât și la feminin. Marketa Davidova, campioana mondială la această probă, s-a impus la fete, iar la băieți a câștigat tot un specialist al probei, norvegianul Sturla Holm Laegreid.

Sturla Holm Lægreid

Credit imagine: NTB

Cupa Mondială de biathlon a pornit la drum, conform tradiției ultimilor ani, în Suedia, la Ostersund. Sportivii s-au întrecut astăzi la proba de individual, cea mai solicitantă din punct de vedere al distanței parcurse. La individual sportivii duc o luptă de la distanță, deoarece iau startul pe rând, iar în poligon fiecare ratare este penalizată cu un minut adăugat timpului fiecăruia, nu cu tururi de penalizare cum se întâmplă în toate celelalte probe.
Primele au intrat în concurs fetele, iar bătălia pentru podium a fost una aprigă. Condițiile meteo au fost dificile, astfel că puține dintre ele au reușit să tragă perfect și să nimerească toate cele 20 de ținte. Una dintre ele a fost Marketa Davidova, nimeni alta decât deținătoarea titlului mondial la individiual, câștigat în acest an la Pokljuka (Slovenia).
Cehoaica nu a avut doar o evoluție perfectă în poligon, ci a parcurs într-un ritm excelent și cei 15 kilometri ai traseului. Astfel, Davidova a obținut a 2-a sa victorie a carierei în Cupa Mondială și se anunță una dintre protagioniste în acest sezon.
picture

Marketa Davidova a fost perfectă în poligon și a câștigat prima etapă din Cupa Mondială de Biathlon

Pe locul secund s-a clasat austriaca Lisa Theresa Hauser, care a avut o ratare și un timp mai slab cu 1 minut și 17 secunde față de învingătoare. Ultima treaptă a podimului a fost ocupată de Denise Herrmann, care a ratat și ea o țintă și a avut 1 minut și 23 de secunde întârziere.
România a avut și ea două reprezentante în concurs: Anastasia Tolmacheva și Elena Chirkova, două rusoaice naturalizate recent de Federația de profil. Acesta nu au avut însă rezultate deosebite, prima clasându-se pe locul 84 (3 ratări, +7:19), iar a doua pe locul 102 (5 ratări, +9:18).
De notat că două dintre marile favorite ale Cupei Mondiale au avut și ele performanțe modeste: Tiril Ekhoff, câștigătoarea globului mare de cristal în sezonul trecut, a fost abia a 30-a (5 ratări, +4:01), iar Dorothea Wierer, campioană mondială la individual în 2019 și o specialistă a probei, a terminat pe locul 37 (4 ratări, +4:27).
Citește și:

Sturla Holm Laegreid și-a confirmat statutul de specialist al probei de individual

La scurt timp după terminarea cursei feminine, au intrat în scenă și băieții. Spre deosebire de proba feminină, la masculin distanța de parcurs este de 20 de kilometri, dar celelalte reguli sunt identice: 4 trageri (două din poziție culcat și două din picioare) și aceeași penalizare de un minut la fiecare ratare.
Cel mai bun a fost în cele din urmă norvegianul Sturla Holm Laegreid, campionul mondial și câștigătorul globului mic de cristal al probei de individual în sezonul trecut. Laegreid a avut o tragere curată la toate cele 4 treceri prin poligon și nu a avut emoții în a obține victoria, chiar dacă la deplasarea pe schiuri a fost bătut de mai mulți adversari.
Pe locul secund s-a clasat un alt norvegian, Tarjei Boe, care a ratat de două ori și a avut un timp mai slab cu 59 de secunde față de învingător. Locul 3 i-a revenit francezului Simon Desthieux, care a avut tot două ratări, dar un timp cu doar o secundă mai slab decât al ocupantului poziției secunde.
Johannes Thingnes Boe, câștigătorul ultimelor două ediții ale Cupei Mondiale, a ratat de asemenea în două rânduri și a terminat abia pe locul 5. Surpriza plăcută a fost oferită de canadianul Gow Scott, care a tras cu 0 și a terminat pe locul 4, egalându-și cea mai bună performanță a carierei în Cupa Mondială.
La fel ca la fete, România a fost reprezentată tot de 2 sportivi: George Buta și Raul Antonio Flore. Primul a terminat pe locul 36 (o ratare, +4:14), iar al doilea pe louc 54 (o ratare, +5:18).
Cupa Mondială de biathlon va continua mâine, cu probele de sprint. Cursa femină va începe la ora 12:00, iar cea masculină la 14:45, ambele fiind în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo