Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Andrei Feldorean a fost cucerit de sărituri chiar de la primul zbor pe o trambulină K7. Secretele ascensiunii

Andrei Nicolae

Actualizat 25/11/2021 la 15:20 GMT+2

Andrei Feldorean (21 de ani) a devenit primul săritor din România în acest ciclu olimpic care a ajuns la startul unei etape de Cupă Mondială, după ce a trecut cu bine de faza calificărilor. Sportivul din Săcele a acceptat să-și spună povestea pentru fanii sportului, într-un interviu acordat pentru Eurosport România

andrei feldorean

Credit imagine: Other Agency

Cupa Mondială la sărituri cu schiurile a debutat promițător pentru România în acest an competițional 2021/22. Andrei Feldorean (21 de ani) s-a calificat la startul primei etape de la Nizhny Tagil, fiind primul sportiv care a realizat o astfel de performanță în acest ciclu olimpic. Și unul dintre puținii "vulturi" din România care a ajuns la acest nivel în istoria competiției.
andrei feldorean
Plecat din Săcele (județul Brașov) către marea performanță, încă de la vârsta de 7 ani, sportivul are obiective îndrăznețe. Pe termen scurt, își propune să concureze în Turneul celor Patru Trambuline și să se califice la Jocurile Olimpice Beijing 2022. Biletele pentru această ultimă competiție le-ar putea obține în luna ianuarie.

Andrei Feldorean a fost luat și el prin surprindere de calificare

Într-o discuție cu Eurosport România, Andrei Feldorean a mărturisit că a fost cucerit de sărituri cu schiurile încă de la primul "zbor", pe o trambulină K7: "Când eram mic, făceam înot, karate și dansuri. L-a înot m-a găsit Florin Spulber (n.r. antrenor coordonator la lotul național) și a întrebat-o pe mama dacă mă lasă la sărituri. A fost de acord și după ce am efectuat prima săritură, am fost cucerit total. De atunci, m-am axat doar pe sărituri".
Ceva mai târziu, zburătorul din Săcele a ajuns în programul Move & Jump, program care l-a ajutat să se dezvolte. El a realizat însă că poate ajunge în lumea bună a icarilor moderni în iarna trecută: "Am observat că am potențial, iar de atunci toată abordarea mea s-a schimbat. Am realizat cât de importantă este odihna, ce mănânci, cum te antrenezi, cum lucrezi cu toate grupele musculare pentru a fi în control cu absolut totul. Cel mai important lucru, am conștientizat faptul că trebuie să fii foarte relaxat în momentul în care faci o săritură. Este un aspect esențial pentru a face pași înainte. În momentul în care am realizat toate aceste lucruri, m-am dedicat mult mai mult activității pentru a progresa".
andrei feldorean
În Rusia la Nizhny Tagil, Andrei a obținut o calificare care i-a adus și mai multă încredere pentru ceea ce ar putea urma. Apoi, a reușit să depășească în calificări câteva nume mari, în frunte cu Stefan Kraft. "Se mai întâmplăsă ai și ratări. Trebuie să recunosc faptul că am avut și puțin noroc pentru că m-am calificat, pentru că săritura mea nu a fost wow. Sincer, nu credeam că mă pot califica. Dar în momentul când am aflat că am prins lista de start a primei etape, reacția mea a fost ceva de genul: 'Ce? '", a dezvăluit sportivul.
Concursul l-a terminat pe locul 49, dar a recunoscut faptul că a avut mari emoții: "Cu emoțiile este foarte greu. Trebuie să lucrez mult și pe partea asta. Dar rezultatul mi-a dat curaj și mai mare, vreau să trag tare în continuare, să arăt că se poate să rămân la acest nivel. Fiind la ultimul nivel, încă mai culeg anumite informații, dar sper să vină rezultate și mai bune, de ce nu, și primele puncte în Cupa Mondială".

Națiunile mari nu bagă în seamă națiunile mici

Lotul României de sărituri cu schiurile va face tot programul Cupei Mondiale până după Turneul celor Patru Trambuline. Așadar, va avea câteva săptămâni bune să adune și mai multe date de la cei mai buni sportivi din lume. "Chiar îmi doresc să ajung să vorbesc cu unul-doi dintre cei mai buni săritori ai lumii, să aflu care sunt secretele, care sunt pașii spre vârf. Până acum, nu am reușit să stăm de vorbă cu ei, sunt pe treaba lor, în grupul lor, comunică în general între ei. Națiunile mari nu prea ne bagă în seamă. Noi am început să ne înțelegem bine cu națiunile mici, cu canadieni, americani, turci, ne motivăm între noi, chiar dacă suntem unu contra celuilalt. Iar când ne permite programul ieșim chiar și împreună la bowling, biliard. Dar în orice caz, am ocazia să-i văd pe cei mari cum lucrează, cum se încălzesc, poate sunt chestii mărunte, dar fac diferența. Spre exemplu, am observat că se pregătesc o oră pentru o săritură de 20 de secunde".
andrei feldorean
Recordul personal al lui Andrei Feldorean este azi o săritură de 133 de metri, realizată la Zakopane. Sportivul a dezvăluit că momentul cel mai dificil pentru el este atunci când stă pe ștangă, înainte de lansare. "Este un moment când ți se blochează creierul. Sunt concentrat doar pe săritura care urmează să o fac. Când voi ajunge să am acea relaxare de care am nevoie când sunt acolo sus, să mă eliberez total de emoții, probabil că performanțele vor fi și mai bune. Oricum, de când am început să mă antrenez corect, să nu mai fiu haotic, cât am conștientizat cât de important este fiecare detaliu, simt că am făcut un progres real. Înainte, nu vedeam nimic în plus la săriturile pe care le efectuam și începusem să îmi pierd din încredere".

Obiectivul lui Andrei Feldorean pe termen lung

Obiectivele pe termen scurt sunt cât se poate de clare. Pe termen lung, Andrei Feldorean a susținut că el, alături de ceilalți colegi și staff-ul tehnic își propun să facă din săriturile cu schiurile un sport mult mai popular și în România.
"Știu că este foarte greu, în primul rând avem nevoie de rezultate. Dar dacă facem totul ca la carte, putem să scoatem și noi capul în lumea bună a săriturilor", a concluzionat Andrei Feldorean. Pe el și Andrei Cacina îi vom vedea în acest weekend la viitoarea etapă de Cupă Mondială de la Ruka (Finlanda)
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo