Caleb Ewan ratează Milano-Sanremo. Luptă în doi pentru victoria finală în prima clasică monument pe 2022
Publicat 18/03/2022 la 13:47 GMT+2
Ciclistul australian Caleb Ewan, bolnav, a renunţat, la rândul său, să ia startul sâmbătă în cursa clasică Milano-Sanremo, a anunţat, vineri, echipa Lotto.
Van Aert scatta sul Poggio, ma Caleb Ewan gli è a ruota - Milano-Sanremo 2021
Credit imagine: Getty Images
"Staff-ul medical şi Caleb Ewan au aşteptat până în ultimul moment pentru a lua această decizie dificilă, dar în final era singura opţiune", a declarat formaţia belgiană.
Ewan (27 ani) s-a clasat pe locul secund de două ori în Milano-Sanremo, în 2018 după italianul Vincenzo Nibali şi în 2021 după belgianul Jasper Stuyven.
Belgianul Jasper Stuyven, deţinătorul titlului în cursa Milano-Sanremo, şi-a anunţat absenţa de la cea de-a 113-a ediţie a marii clasice italiene, fiind bolnav. Lui i se adaugă alţi foşti laureaţi, dublul campion mondial francez Julian Alaphilippe (2019) şi germanul John Degenkolb (2015), ambii din motive de sănătate. Şi Sonny Colbrelli, italianul căruia i se potriveşte mănuşă traseul, a declarat forfait în această săptămână, tot din motive medicale.
În acest context, lupta pentru victorie se va da, în principiu, între doi cicliști: Wout Van Aert şi Tadej Pogacar. Belgianul va avea sprijinul colegului său, Primoz Roglic, în speranţa că acesta va acoperi presupusul atac al lui Pogacar, pe Cipressa. Tadej nu ar trebui să fie printre marii favoriţi din "La Classicissima", dar forma incredibilă din Strade Bianche şi Tirreno îl recomandă drept un rutier cu mari şanse la prima clasică monument a sezonului.
Milano-Sanremo va fi în direct pe Eurosport şi Eurosport Player, sâmbătă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo