Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Colbrelli "plânge" după tricoul curcubeu! "Am avut ochi doar pentru Van Aert și Van der Poel"

Cristian Mihală

Publicat 27/09/2021 la 11:25 GMT+3

Sonny Colbrelli a tras lozul necâștigător la Mondialele din Flandra, în cursa de șosea. Italianul a fost atât de convins că se va lupta pentru medalii cu Van Aert și Van der Poel încât nu a simțit nevoia să răspundă atacului decisiv al lui Julian Alaphilippe.

Sonny Colbrelli, Wout van Aert e Julian Alaphilippe

Credit imagine: Eurosport

Franța e în sărbătoare, după ce Alaphilippe a câștigat din nou tricoul curcubeu. După ce a așteptat 23 de ani pentru un nou titlu mondial, Hexagonul are, grație lui Julian, două victorii la rând în cursa de șosea de la CM.
În Flandra, însă, rutierul lui Deceuninck Quick-Step nu era văzut printre marii favoriți, deși a demonstrat de atâtea ori că găsește resurse nebănuite în cursele mari. Van Aert era marele favorit, în contextul în care Belgia dispunea de o echipă stelară, în care un rutier ca Greg Van Avermaat, de exemplu, nu a prins lotul. Mathieu van der Poel venea după accidentarea de la Jocurile Olimpice, dar olandezul era văzut de unii drept al doilea mare favorit. Așa a considerat și Colbrelli, marea speranță a Italiei. Rutierul lui Bahrain Victorious spera la un sprint redus și nu a vrut să își asume vreun risc, trăgând cartea necâștigătoare. Dacă la Europene l-a păcălit pe Evenepoel, care a dus tot timpul trena pe final, pentru a fi învins la sprint de Sonny, acum italianul nu a fost suficient de inspirat.

Planul lui Colbrelli de la Mondiale, dejucat de Franța

Faptul că atacul final al lui Alaphilippe l-a găsit descoperit pe Colbrelli se datorează și tacticii excelente a Franței, care a hărțuit în permanență plutonul. La inițiativa lui Cosnefroy, un grup foarte puternic a atacat cu 160 de kilometri înainte de final, iar Italia a ratat mutarea. Ca atare, Trentin, câștigător de 8 etape în Marile Tururi și fost vicecampion mondial, a trebuit să ducă o trenă feroce, consumându-se mult mai devreme. Davide Ballerini, alt locotenent de nădejde al lui Colbrelli, a fost implicat într-o căzătură și a abandonat.
"Tactica mea pentru Mondiale a fost să îi urmez pe Van Aert și pe Van der Poel. Pe nimeni altcineva. Matteo (n.r.Trentin) și Davide (n.r. Ballerini) erau cicliști desemnați să răspundă la un eventual atac al lui Alaphilippe. E o mare dezamăgire. Sunt într-o formă incredibilă și am avut o șansă imensă să devin campion mondial. Alaphilippe a fost peste toți, însă. Când a dat atacul decisiv, m-am uitat la Van Aert și Van der Poel. Ei nu au răspuns și am zis să aștept și eu. Nu puteam să răspund la fiecare atac, îmi iroseam resursele", a explicat Colbrelli, potrivit Cycling News.
Colbrelli venea la Mondialele din Flandra în forma vieții. În ultima lună, el a câștigat o etapă și generalul în Turul Beneluxului, a devenit campion european, s-a impus în Memorialul Marco Pantani și a sosit pe 2 în Coppa Sabatini. Ca atare, italianul a avut cea mai mare șansă a carierei să poarte tricoul curcubeu și nu are cum să fie altfel decât nemulțumit de rezultatul de ieri. Deși, per ansamblu, anul acesta a fost poate cel mai productiv din punct de vedere al rezultatelor.
"Sunt mulțumit cu anul 2021, am devenit campionul Italiei și campion european. Sunt foarte mulțumit cu forma mea, dar dezamăgit de rezultatul de la Mondiale", a mai spus Colbrelli.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo