Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Diego Ulissi a obținut a 2-a victorie în Giro 2020, după un final pe muchie de cuțit

Nicu Savin

Actualizat 16/10/2020 la 17:40 GMT+3

Italianul Diego Ulissi a reușit cea de-a 2-a victorie din Giro 2020, după ce s-a impus la sprint la capătul unei etape foarte disputate. Italianul i-a devansat cu un vârf de roată la sprint pe Joao Almeida (Deceuninck Quick Step), liderul clasamentului general, și pe Patrick Konrad (Bora Hansgrohe).

Diego Ulissi a câștigat la sprint etapa a 13-a din Giro 2020

Credit imagine: Getty Images

Într-o etapă cu numai 2 cățărări, nici acelea extrem de dificile, era de așteptat ca evadarea să nu aibă sorți de izbândă. Ultimii supraviețuitori ai acesteia, Geoffrey Bouchard (AG2R La Mondiale) și Alessandro Tonelli (Bardiani) au fost prinși pe cea de-a 2-a cățărare a zilei, Calaone (1,8 kilometri, cu 10,6% pantă medie), când au existat mai multe tentative de atac, iar acest lucru i-a rupt pe majoritatea sprinterilor.
Peter Sagan nu a întârziat prea mult în vârful cățărării, iar la intrarea în ultimii 10 kilometri era la numai 20 secunde distanță față de grupul fruntaș, dar nu a mai avut puterea să revină, astfel că lupta pentru victorie s-a dat între oamenii care s-au desprins pe Calaone, care formau un grup de aproximativ 20 de rutieri.
Finalul a fost foarte strâns, Diego Ulissi (UAE Team Emirates), Joao Almeida (Deceuninck Quick Step) și Patrick Konrad (Bora Hansgrohe) trecând practic în același timp linia de sosire. Reluările au confirmat ulterior că Diego Ulissi a fost primul, Almeida al 2-lea și Konrad al 3-lea.
Astfel, italianul obține a 2-a victorie la această ediție a Turului Italiei și cea de-a 8-a din întreaga carieră în această competiție.
"A fost senzațional. Echipa a făcut o treabă formidabilă, mai ales pe ultima cățărare și a intervenit această șansă de a-i desprinde pe sprinteri. Sunt foarte fericit și satisfăcut de această dublă.", a declarat Ulissi la final.
Prin locul 2 obținut în etapă, Joao Almeida și-a mărit avansul în fruntea clasamentului general, întrucât a luat 6 secunde de bonificație. Mâine urmează cel de-al 2-lea contratimp individual al acestei ediții. Traseul de 34,1 de kilometri dintre Conegliano și Valdobbiadene nu este deloc plat și se așteaptă să se facă diferențe în clasamentul general.
Clasamentul etapei a 13-a din Giro 2020
giro 13
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo