Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Filippo Ganna, victorie categorică în contratimpul din UAE Tour. Pogacar, noul lider la general

Cristian Mihală

Publicat 22/02/2021 la 16:43 GMT+2

Filippo Ganna a câștigat contratimpul din Turul Emiratelor Arabe Unite, demonstrând încă o dată că nu are adversar în proba contra-cronometru. Tadej Pogacar e noul lider la general, slovenul de la UAE Team Emirates reușind un nou contratimp foarte bun.

Filippo Ganna took victory in stage two of the UAE Tour

Credit imagine: Getty Images

Campion mondial la contratimp și cvatruplu câștigător de etapă în Giro 2020, Filippo Ganna a arătat încă o dată că e unul dintre cei mai mari specialiști din istoria probei. Italianul lui Ineos a parcurs cei 13 kilometri ai etapei a doua din UAE Tour în 13 minute și 56 de secunde, ceea ce înseamnă o viteză medie de 55,981 km/h.
Rutierul Ineos a fost urmat în clasament, la mare distanță, de Stefan Bissegger (Education First) și de multiplu campion mondial de juniori Mikkel Bjerg (UAE Team Emirates).
Tadej Pogacar, marele favorit la general, a reușit o nouă performanță impresionantă într-un contratimp, sosind pe locul 4. El a pus 6 secunde în fața altui rutier de general care excelează la această probă, Joao Almeida (Deceuninck-QuickStep) și, mai important, 36 de secunde față de Adam Yates, câștigătorul de anul trecut.
picture

UAE Tour : Ganna a câștigat etapa a doua

Alpecin Fenix s-a retras din cursă

Ziua de azi a debutat cu un anunț trist pentru organizatori. După ce un membru al staffului tehnic al lui Alpecin-Fenix a fost depistat pozitiv la COVID-19, echipa a luat decizia de a se retrage, pentru a nu periclita bula la care au lucrat din greu cei care se ocupă de organizarea cursei.
Ca atare, Mathieu Van der Poel, câștigătorul de ieri, care cu siguranță ar fi avut o șansă importantă să își păstreze tricoul de lider și azi, având în vedere distanța scurtă, nu a mai luat startul. Și din perspectiva sprinturilor viitoare avem o "victimă", Jasper Philipsen trebuind la rândul său să se supună hotărârii celor de la Alpecin-Fenix.
Marți avem o etapă cu final în cățărare, iar jocurile vor fi extrem de deschise. Asta pentru că mulți rutieri de general au pierdut enorm duminică, fiind prinși în spate de borduri, și își vor permite să atace devreme, fără să fie controlați atenți de UAE Team Emirates sau de Ineos. Cățărarea de pe Jabel Hafeet are o lungime de 10,6 kilometri și o pantă medie de 6,8% (cu sectoare de 10% între kilometrul 3 și 4). În fapt, vorbim de cățărarea finală de anul trecut, din ultima etapă, când Pogacar i-a devansat pe Lutsenko, Adam Yates și Gaudu în lupta pentru victoria în rundă. Britanicul care evolua atunci pentru Mitchelton-Scott a obținut atunci victoria la general, având peste un minut în raport cu principalii rivali înainte de ultima etapă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo