Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Groenewegen și-a primit pedeapsa, după ce l-a accidentat grav pe Jakobsen! Anunțul de ultimă oră

Cosmin Cioboata

Publicat 07/08/2020 la 19:29 GMT+3

Oficialii Jumbo-Visma au luat o decizie în privința lui Dylan Groenewegen, după ce olandezul l-a accidentat grav pe Fabio Jakobsen, în prima etapă din Turul Poloniei.

Fabio Jakobsen s-a accidentat grav în prima etapă din Turul Poloniei, după ce a fost împins de Dylan Groenewegen

Credit imagine: Getty Images

După o analiză atentă, Jumbo-Visma a hotărât să-l suspende pe Groenewegen temporar din circuit, până când Comitetul de Disciplină al UCI va lua o decizie definitivă în acest caz. Într-un comunicat oficial, echipa olandeză a condamnat gestul lui Dylan, pe care îl consideră inacceptabil.
Iată ce au scris oficialii Jumbo-Visma, după incidentul petrecut în prima etapă din Turul Poloniei:
  • 1. Suntem șocați de consecințele accidentului. Îi ținem pumnii lui Fabio Jakobsen. Toate gândurile noastre se îndreaptă către el și sperăm din tot sufletul să-și revină. De asemenea, ne dorim ca toți ceilalți implicați în accident să se recupereze cât mai repede. Le urăm tuturor numai bine.
  • 2. În ultimele zile am discutat situația în cadrul echipei, vorbind inclusiv cu Dylan.
  • 3. Dylan este devastat din cauza accidentului și a consecințelor sale severe. Îi pare extrem de rău pentru toți cei care au fost afectați.
  • 4. Dylan este conștient că a făcut un gest greșit și și-a asumat pe deplin descalificarea.
  • 5. Echipa Jumbo-Visma încurajează fairplay-ul și respectarea regulilor. Prin gestul său, Dylan a încălcat o regulă sportivă, iar acest lucru este inacceptabil.
  • 6. Am hotărât ca Dylan să nu participe în vreo cursă până când Comitetul de Disciplină al UCI va anunța o decizie finală în acest sens.
  • 7. Îi vom ajuta pe Dylan și pe cei din familia sa să treacă cu bine, din punct de vedere mental, prin această perioadă dificilă.
  • 8. În prezent, sănătatea și recuperarea lui Fabio primează. Gândurile noastre merg către el și către cei implicați în teribilul accident din Turul Poloniei.

Ultimele detalii despre starea lui Jakobsen, după teribilul accident din Turul Poloniei

Patrick Lefevere, directorul general al echipei Deceuninck Quick-Step, a oferit astăzi noi informații despre starea de sănătate a lui Fabio Jakobsen, care se află internat la un spital din Katowice, fiind încă în comă indusă. Lefevere a spus că situația este sub control, dar a oferit detalii șocante spunând că rutierul și-a pierdut toți dinții, iar toate oasele feței sale au fost rupte.
În urma groaznicului accident suferit la finish-ul din prima etapă a Turului Poloniei, starea de sănătate a lui Fabio Jakobsen s-a stabilizat.
Medicii spitalului din Katowice intenționau să-l scoată ieri pe sportiv din coma indusă, dar au preferat să mai amâne cu o zi acest proces: "Nu vrem să ne grăbim. Vom încerca să îl trezim vineri", a declarat un medic de la spitalul din Katowice.
Vorbind pentru www.dhnet.be, Lefevere a oferit noi informații despre starea de sănătate a rutierului echipei sale și a confirmat că acesta este în afara oricărui pericol, dar accidentul a lăsat urmări foarte grave.
"Cel mai important este că trăiește. Prioritatea numărul doi este reconstrucția feței sale. Din fericire, nu au fost afectate organe vitale, dar toate oasele din fața lui au fost rupte și și-a pierdut toți dinții. Starea lui este foarte gravă.", a mărturisit Lefevere.
"Poate a avut noroc că locul în care s-a întâmplat este o regiune minieră, iar acolo medicii au mai multă experiență cu accidente grave", a conchis șeful celor de la Deceuninck-Quick Step.

Groenewegen și-a cerut scuze

După ce echipa Jumbo Visma și-a prezentat scuze imediat după accident, Dylan Groenewegen și-a manifestat și el regretul pentru ceea ce s-a întâmplat.
Prin intermediul unei postări pe Twitter, Groenewegen a spus că îi pare rău de accidentul provocat și că se gândește la compatriotul său: "Este teribil ce s-a întâmplat. Nu găsesc cuvinte prin care să descriu cât îmi pare de rău pentru Fabio și pentru toți ceilalți implicați. Ce contează acum cel mai mult este starea de sănătate a lui Fabio. Mă gândesc la el tot timpul."
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo