Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Moment inedit la finish-ul etapei a 18-a din Turul Franței 2020. Kwiatkowski a primit cadou victoria

Nicu Savin

Publicat 17/09/2020 la 18:55 GMT+3

Rutierii echipei Ineos, Michal Kwiatkowski și Richard Carapaz, au ajuns împreună la finish în etapa a 18-a din Turul Franței 2020 și au trecut ținându-se de mână linia de sosire. Cei doi nu s-au luptat la sprint, iar polonezului i-a fost făcută cadou această victorie, care este prima din carieră într-un mare tur. Din grupul urmăritor, Wout Van Aert a sprintat și a sosit pe locul 3.

Richard Carapaz și Michal Kwiatkowski au trecut împreună linia de sosire în etapa 18-a din Turul Franței

Credit imagine: Getty Images

Așa cum era de așteptat, etapa de astăzi a aparținut evadării, iar după ce Egan Bernal a clacat cu câteva zile în urmă și mai apoi a abandonat, rutierii de la Ineos erau principalii favoriți. Richard Carapaz și Michal Kwiatkovski au plecat împreună în evadare și după ce au beneficiat de căzătura lui Marc Hirschi, au mers impecabil până la final.
Cei doi rutieri nu s-au bătut la sprint, ci s-au înțeles pe ultima porțiune a traseului, iar Kwiatkovski a primit în dar prima sa victorie într-un mare tur din carieră. Astfel, polonezul de 30 de ani își completează palmaresul, iar Ineos mai salvează ce mai era de slavat din această ediție a Marii Bucle, unde principalul obiectiv a fost ratat lamentabil.
"Nu vă dați seama cât de recunoscător îi sunt lui Richard. Nu o să uit niciodată această etapă. Am petrecut momente minunate în carieră, dar astăzi este ceva aparte. Am dat totul în fiecare zi, dar modul în care am mers astăzi alături de Richard a fost incredibil.", a declarat Kwiatkowski imediat după finish.
Datorită faptului că a fost în evadare, Richard Carapaz a adunat puncte în vârful tuturor cățărărilor și a devenit lider în clasamentul cățărătorilor, unde are 2 puncte peste Tadej Pogacar, care râmâne pe locul secund la general
În lupta pentru clasamentul general nu s-a schimbat nimic, iar dacă nu se va întâmpla nimic ieșit din comun Primoz Roglic va ajunge în galben la Paris. Totuși, ierarhia finală în acest clasament se va stabili în urma contratimpului de sâmbătă, întrucât etapa de mâine nu va avea mari dificultăți pe traseu și este de așteptat ca la final să se bată puncheur-ii, asta dacă nu cumva se va câștiga din nou din evadare.

Clasamentul etapei a 18-a din Turul Franței 2020

tdf

Clasamentul general după etapa a 18-a din Turul Franței 2020

tdf
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo