Richard Carapaz s-a impus în etapa a 12-a din Vuelta, după un atac superb dat în ultimii kilometri

Richard Carapaz a câștigat de o manieră imoresionantă etapa a 12-a din Vuelta. Ecuadorianul a făcut parte din evadare și a dat un atac furibund cu 2 kilometri înainte de finish, la care ceilalți rutieri din frunte nu au avut răspuns. Podiumul a fost completat de Wilco Kelderman și Marc Soler. Chiar dacă a suferit o căzătură, Remco Evenepoel nu a avut probleme în a-și păstra tricoul roșu.

Richard Carapaz vainqueur de la 12e étape de la Vuelta

Credit imagine: Getty Images

Etapa a 12-a din Vuelta a fost o afacere a evadării. Grupul fruntaș s-a format cu greu, fiind nevoie de aproape o oră de la startul real până când plutonul s-a rupt. Peste 30 de rutieri s-au desprins în cele din urmă și cum niciunul dintre ei nu reprezenta un pericol pentru clasamentul, au primit liber.
Evadarea s-a dus repede la peste 10 minute distanță și era clar că de acolo se va alege câștigătorul. Lucrurile au fost liniștite până la începerea ascensiunii finale, Penas Blancas (19,8 kilometri / 6,5%), iar apoi a început o cursă prin eliminare. Rând pe rând, oamenii din evadare au dat distanță, iar cu 10 kilometri înainte de final mai erau doar 11 oameni în frunte.
Primul atac cu adevărat solid a fost dat de Elie Gesbert (Arkea Samsic), cu aproximativ 4 kilometri înainte de final. Doar Richard Carapaz (Ineos), Wilco Kelderman (BORA), Jan Polanc (UAE) și Marco Brenner (DSM) au avut răspuns și l-au ajuns relativ repede pe francez.

Richard Carapaz, prima victorie a carierei în Vuelta

Când au mai rămas doi kilometri până la finish, Richard Carapaz a dat un atac fulgerător și s-a desprins cu ușurință de colegii din frunte.
Ecuadorianul a mers impecabil până la final și a trecut singur linia de sosire, obținând o victorie care nu poate fi pusă la îndoială. Wilco Kelderman a terminat pe locul doi la 9 secunde de învingător, iar Marc Soler a completat podiumul, terminând cu 24 de secunde după primul sosit.
Cum obiectivul de a câștiga tricoul roșu a fost ratat de mult (era la aproape 20 de minute de lider înaintea rundei de azi, iar acum este la aproximatov 11 minute), acest succes îi mai alină din suferință lui Carapaz. A fost prima victorie din carieră pentru campionul olimpic în Vuelta, lucru oarecum paradoxal ținând cont că a fost aproape de a se impune la general acum doi ani. De asemenea, performanța de azi îi oferă lui Carapaz siguranță că nu se va despărți cu o dezamăgire de Ineos, el semnând deja cu Education Easy Post pentru următorii doi ani.
În grupul favoriților a fost liniște și pace, panta deloc abruptă de pe cățărarea finală nefiind terenul ideal pentru atacuri decisive. Enric Mas a fost singurul care s-a încumetat să atace, dar ceilalți oameni de general nu au avut probleme în a-l urma. Singurul lucru notabil privind oamenii cu pretenții la tricoul roșu a fost o căzătură a lui Remco Evenepoel, pe o porțiune de ușoară coborâre.
Din fericire, belgianul nu a suferit răni severe și a revenit repede pe bicicletă. Rutierul de la Quick Step rămâne lider detașat în ierarhia generală, având două minte și 41 de secunde avans față de Primoz Roglic și puțin peste 3 minute față de Enric Mas.
Etapa de mâine va fi o nouă șansă pentru sprinteri. Pe traseul de 168,8 kilometri dintre Ronda și Montilla nu există nicio dificultate majoră, dar finish-ul va fi într-o ușoară urcare, astfel că oamenii mai puternici sunt așteptați să se bată pentru victorie.
picture

Vuelta a España : Stage 13 - stage profile

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo