Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primoz Roglic a revenit pe bicicletă și va luat startul la Jocurile Olimpice și în Vuelta

Nicu Savin

Actualizat 15/07/2021 la 17:02 GMT+3

Tokyo 2020 | Primoz Roglic a ratat obiectivul său major pentru acest sezon, fiind nevoit să abandoneze din Turul Franței, fiind rănit sever în căzăturile suferite în primele etape. Astfel, slovenul și-a schimbat din mers prioritățile, iar directorul echipei sale a anunțat că acesta a reluat antrenamentele și se pregătește pentru Jocurile Olimpice.

Primoz Roglic

Credit imagine: Getty Images

Primoz Roglic era unul dintre principalii favoriți în Turul Franței, dar totul s-a sfârșit repede pentru sloven, el abandonând după etapa a 8-a, când a pierdut foarte mult timp fiind afectat de rănile suferite în urma căzăturilor din primele runde.
Roglic s-a întors însă la antrenamente, iar următoarele sale obiective sunt Jocurile Olimpice de la Tokyo și Turul Spaniei, pe care l-a câștigat în ultimii doi ani. Dacă la competiția olimpică Roglic îl va ajuta cel mai probabil pe Tadej Pogacar, conaționalul său care este mult mai în formă și care se pregătește să savureze un nou succes în Turul Franței, rutierul de la Jumbo Visma va merge în Vuelta cu planuri mari.
''Trebuie să vedem cum se desfăşoară antrenamentele din această săptămână, dar dacă va continua ca şi până acum, Primoz Roglic va concura în probele de şosea şi de contratimp ale Jocurilor Olimpice.
Din cauza unor anumite circumstanţe, Primoz Roglic nu a concurat mult în acest an. Cursele din Canada, Grand Prix-urile de la Quebec şi Montreal, unde trebuia să participe, au fost anulate. În Turul Franţei, accidentările nu l-au ocolit, dar în Vuelta va ataca al treilea titlu", a declarat directorul sportiv al echipei Jumbo Visma, Merijn Zeeman, citat de Agerpres.

Tokyo 2020 | Slovenii, printre favoriții la aur la Jocurile Olimpice

Slovenia va avea o echipă foarte puternică la Tokyo, în afară de Roglic (Jumbo Visma) și Pogacar (UAE Team Emirates) mai fiind anunțați până acum și Jan Tratnik (Bahrain Victorious) și Jan Polanc (UAE Team Emirates). Traseul de 234 de kilometri ai cursei pe șosea cuprinde 3 ascensiuni foarte dificile, astfel rutierii care excelează pe cățărări au șanse bune la aur.
Cursa pe șosea de la Jocurile Olimpice va avea loc pe data de 24 iulie și va fi transmisă integral pe Eurosport și Eurosport Player. Proba de contratimp va avea loc pe data de 28 iulie.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo