Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roglic n-ar fi nici pe departe un "patron" al Vueltei. Strategia sa e simplă şi poate fi oprit uşor, crede Adam Blythe

Cristian Mihală

Publicat 22/08/2021 la 14:08 GMT+3

Adam Blythe, fostul rutier de la Omega Pharma-Lotto, BMC sau Orica-GreenEdge, e de părere că Primoz Roglic poate fi învins. Pentru asta, Ineos, Movistar sau Bahrain trebuie să rişte şi să îl atace pe sloven fără teamă.

The atacking flair of Adam Yates will be integral to Ineos' attempts to unseat Roglic

Credit imagine: Getty Images

Vuelta a devenit specialitatea lui Roglic, care a câştigat tricoul roşu în două ediţii consecutive, 2019 şi 2020, de fiecare dată trecându-şi în palmare şi tricoul pe puncte. Performanţele sale par a spune că slovenul domină total Turul Spaniei, însă lucrurile nu stau chiar aşa.
Cel puţin asta consideră Adam Blythe, fostul puncheur din plutonul profesionist, în prezent expert Eurosport. În vârstă de 31 de ani, englezul a observat un lucru extrem de interesant: în toate marile tururi, Roglic are o strategie extrem de simplă, iar nimeni (n.r. excepţie Pogacar) nu găseşte soluţia să îl contracareze. Concret, Primoz nu are niciodată un atac care să îi destabilizeze pe rivali, ci preferă să rămână în grupul favoriţilor şi să sprinteze pe final, punând secunde bune faţă de rivali graţie punchului avut şi obţinând secunde de bonificaţie. În plus, contratimpul e o armă redutabilă, astfel că de cele mai multe ori îi e suficient să "se apere" în munţi.
"Roglic a arătat în trecut care e strategia lui: să câştige secunde de bonificaţie. El rămâne alături de cei mai buni căţărători până la final şi are sprintul cel mai bun. Dar nu îl vedem niciodată atacând într-un mare tur, gândiţi-vă bine. L-aţi văzut vreodată pe Primoz într-o acţiune solitară, de departe? Jumbo nici nu are nevoie să controleze prea bine etapele, nu o vedeţi la trenă demolând totul. Asta şi pentru că Roglic nu are nevoie de aşa ceva. El se menţine lângă ceilalţi şi apoi, pe final, are un efort susţinut de 1 minut şi jumătate - două, în care sprintează şi îşi distanţează rivalii", a spus Blythe pentru Eurosport.

Cum poate fi oprit Primoz Roglic să câştige o nouă Vuelta

Rutierul lui Jumbo Visma are deja un avans de jumătate de minut sau mai mult faţă de principalii contracandidaţi la victoria în Turul Spaniei: Enric Mas, Miguel Angel Lopez, Egan Bernal, Aleksandr Vlasov, Adam Yates sau Mikel Landa. În contextul contratimpului din ultima etapă, în care campionul olimpic al disciplinei e de aşteptat să pună alte două minute în raport cu ceilalţi căţărători, mulţi consideră că Vuelta e deja jucată.
Nu este deloc aşa, crede Adam Blythe, care consideră că Movistar (Enric Mas şi Miguel Angel Lopez, locurile 3 şi 4 la general) şi Ineos (Egan Bernal, Adam Yates şi Richard Carapaz au toţi şanse la un top 5 la final, chiar dacă ecuadorianul nu e în forma din Turul Franţei) au responsabilitatea să atace.
Cu atât de multe cărţi la dispoziţie, Jumbo va fi destabilizată repede, iar Roglic izolat. Primoz nu va putea răspunde fiecărui atac dat de cei menţionaţi mai sus, astfel că există toate premisele ca acesta să clacheze. Evident, asta în teorie, pentru că luat individual, cu fiecare adversar în parte, slovenul pare imbatabil. Totuşi, dacă se aplică o tactică precum cea a lui Deceuninck Quick-Step în clasice (unde belgienii i-au hăituit permanent în primăvară, prin atacuri succesive, pe Van der Poel şi Van Aert, cei mai buni oameni de clasice), se prea poate ca Roglic să ajungă într-o zonă pe care nu a experimentat-o până acum. În consecinţă, secretul opririi hegemoniei slovenului în Vuelta e legat de asumarea ofensivei de către Movistar şi Ineos. Dacă echipa lui Unzue s-a mulţumit mai mereu cu puţin, considerând important un loc pe podium şi, eventual, clasamentul pe echipe, în cazul britanicilor lucrurile stau total diferit. Pentru liderii ei un loc pe podium în Turul Spaniei nu ar trebui să fie o miză atât de importantă, astfel că e de aşteptat să încerce o partitură cât mai ofensivă.
O primă şansă pentru ca Roglic să fie pus în dificultate e chiar azi (în direct pe Eurosport 2, de la 15:50). Vom avea poate cea mai grea etapă din Vuelta 2021: sunt "doar" 4 căţărări repertoriate, dar vorbim de cei mai mulţi kilometri de căţărare din întreaga ediţie a Turului Spaniei.
Startul va fi un coşmar pentru căţărătorii care vor să plece în evadare, în contextul în care primii 15 kilometri vor fi în coborâre, pe o autostradă extrem de lată. Componenţa evadării va determina şi succesul ei, pentru că e nevoie de căţărători extrem de puternici să facă faţă într-o astfel de rundă, în special pe Alto de Velefique. Această ascensiune de final a mai figurat o singură dată în Vuelta, în 2012, când Ryder Hesjedal s-a impus. Vorbim de o căţărare lungă de 13 kilometri, cu pantă medie de 7,1%, în care primii 5 kilometri sunt cei mai dificili. Venind după o săptămână atât de solicitantă, etapa de azi e de aşteptat să creeze ecarturi mari între rutierii de general. Şi, de ce nu, e posibil ca Roglic să clacheze sub presiunea pusă de atacurile susţinute şi în cascadă ale rivalilor. Condiţia este ca aceştia să aibă suficient curaj să se expună şi să îşi încerce şansa.
Etapa 9
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo