Eurosport
Sam Bennett s-a impus în etapa a 4-a din Burgos. Mâine este ultima etapă
De
Publicat 31/07/2020 la 18:23 GMT+3
Astăzi a avut loc cea de-a 4-a etapă din Vuelta a Burgos. Irlandezul Sam Bennett s-a impus după ce a profitat de o căzătură masivă cu un kilometru înainte de final. Rutierul de la Deceuninck Quik-Step a obținut astfel cea de-a treia victorie a sezonului la capătul unei etape lungi de 163 de kilometri între Gumiel de Izan și Roa de Duero.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Traseul etapei de astăzi presupunea în mod normal o întrecere între sprinteri la final, iar acest lucru era foarte probabil la un moment dat. Doar că o căzătură a dat peste cap trenulețele echipelor și irlandezul Sam Bennett a profitat, desprinzându-se în câștigător. Francezul Arnaud Demare (Groupama - FDJ) și italianul Giacomo Nizzolo (NTT Pro Cycling) au completat podiumul.
O căzătură a decis cursa
Cursa a început așa cum era de așteptat și s-a format repede o evadare formată din 5 rutieri: spaniolii Alejandro Ropero și Diego Sevilla, italienii Riccardo Verza și Damiano Cima și sud-africanul Willie Smit. Plutonul a ținut evadarea sub control și aceasta a fost prinsă cu 12 kilometri înainte de final.
Cu 10 kilometri înaintea liniei de sosire a avut loc un primă căzătură, care a împărțit plutonul în două. Dar incidentul care a decis până la urmă cursa s-a petrecut într-un viraj cu doar un kilometru înaintea finish-ului, când Jacopo Guarnieri (Groupama FDJ) s-a dezechilibrat provocând o suită de căzături, care din fericire nu s-au soldat cu accidentări grave.
Irlandezul Sam Bennett a scăpat de incident și s-a desprins de pluton, nemaifiind ajuns până la final.
Remco Evenepoel rămâne lider la general
Clasamentul general nu a suferit mari modificări după etapa de astăzi. Belgianul Remco Evenepoel (DEceuninck Quick-Step) rămâne lider la general după victoria entuziasmantă de ieri, fiind urmat de neo-zeelandezul George Bennett (+18s) și de spaniolul Mikel Landa (+32s).
Mâine va avea loc ultima etapă din Vuelta a Burgos între Covarrubias și Lagunas, însumând o distanță de 158 de kilometri.
Tot mâine se va desfășura și prima cursă clasică de după întreruperea cauzată de pandemie. Este vorba despre Strade Bianche, cursă care va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo