Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tadej Pogacar e un monstru! Slovenul a câştigat ireal contratimpul din Turul Franţei

Cristian Mihală

Actualizat 30/06/2021 la 18:55 GMT+3

Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) a câştigat contratimpul din etapa a 5-a din Turul Franţei. Slovenul nu doar că i-a distrus pe oamenii de general, dar i-a surclasat şi pe specialiştii probei, după o evoluţie de poveste.

Tadej Pogacar lors de la 5e étape du Tour de France entre Changé et Laval, le 30 juin 2021

Credit imagine: Getty Images

În 2020, în penultima etapă, Pogacar făcea un contratimp fabulos pe La Planches de Belles Filles şi îi "fura" tricoul galben de pe umeri prietenului şi compatriotului său, Primoz Roglic.
Atunci a fost vorba de un contratimp în căţărare, astfel că nimeni nu ar fi pariat pe Tadej înainte de etapa de azi, desfăşurată între Change şi Laval Espace Mayenne. Vorbeam de un contratimp de 27,2 kilometri, cel mai lung într-o primă săptămână, din 2008 până în prezent, în Le Tour. Nu era un traseu ideal pentru specialişti, pentru că în prima parte au fost multe căţărări scurte şi nerepertoriate, dar specialiştii estimau că bătălia finală pentru succesul în rundă se va da între Stefan Kung - Wout Van Aert (care visa la tricoul galben) şi Stefan Bissegger.
Campion european în proba contra-cronometru, Kung a făcut o cursă mare, stând mult timp la locul de onoare şi simţindu-se invincibil. Dar pe traseu urmau cei doi sloveni, Roglic şi Pogacar. Liderul Jumbo Visma a făcut o cursă fantastică, având în vedere cele două căzături suferite şi a arătat că nu poate fi scos din lupta pentru tricoul galben, deşi e limpede că suferă şi nu poate să ruleze la capacitate maximă.
Roglic
Roglic s-a comportat excelent la contratimpul de azi, având în vedere starea lui

Turul Franţei 2021 | Pogacar, de neoprit în contratimul din etapa a 5-a

Dar prestaţia lăudabilă a lui Roglic a căzut în plan secund odată cu evoluţia lui Pogacar. Acesta tinde să se tranforme într-un adevărat "canibal": tânărul sloven nu doar că i-a învins categoric pe toţi rutierii de general, dar a obţinut şi victoria în rundă, surclasându-l inclusiv pe Stefan Kung.
Tadej a ratat pentru doar câteva secunde tricoul galben - deţinut încă de Van der Poel -, însă a demonstrat că, cel puţin în acest moment, e de departe cel mai puternic om de general. Evident, e încă devreme să dăm verdicte, dar cele aproape două minute avute faţă de Roglic la general înseamnă enorm.
"M-am simţit destul de bine, nu am făcut nicio greşeală. A fost o zi perfectă. Câţiva rutieri au prins şoseaua umedă, dar la mine totul a mers ca uns. Am făcut recunoaşterea traseului şi am învăţat din erorile trecutului. La ultimele contratimpuri am plecat destul de tare şi s-a văzut pe final. Acum, am gestionat foarte bine lucrurile şi am fost destul de proaspăt până spre final. Principalul obiectiv azi era să nu pierd timp, dar iată că am câştigat în raport cu rivalii. Mi-ar fi plăcut să iau tricoul galben, dar cred că e mai sănătos aşa, să nu muncească echipa încă", a spus Pogacar la final.
De notat că Geraint Thomas a făcut un contratimp foarte slab, venind la 1 minut şi 18 secunde de Pogacar. Carapaz, varianta de "rezervă" a lui Ineos, a sosit şi mai slab, dar fostul câştigător de Giro e mult mai puternic în munţi. Ca atare, în mod normal ecuadorianul ar trebui să devină rutierul protejat de echipa britanică, mai ales că "G" suferă după căzătura de acum câteva zile.
Clasamentele în Turul Franţei (etapă + general)
Clasamentul favoriţilor în Turul Franţei, după contratimpul câştigat fantastic de Pogacar
Clasamentul favoriţilor în Turul Franţei
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo