Succesul lui Kasper Assgreen în Turul Flandrei nu a fost singura noutate în celebra clasică din Belgia.
Începând cu 1 aprilie a intrat în vigoare o nouă serie de reguli în timpul curselor cicliste. Printre acestea, UCI a impus pentru fiecare etapă/cursă clasică să fie stabilite anumite zone în care sportivii să își arunce bidoanele de apă sau ambalajele de la provizii. Decizia are ca scop protejarea mediului, dar va dura ceva timp până când rutierii se vor obișnui cu aceasta.
Chiar dacă sportivilor le-au fost aduse la cunoștință aceste schimbări de regulament, în focul cursei aceștia pot să le ignore.
Tour des Flandres
Turul Flandrei 2021 | Sprintul final, în care Kasper Asgreen l-a învins pe Mathieu Van Der Poel
04/04/2021 LA 14:53

Turul Flandrei 2021 | Michael Schar a fost descalificat pentru un bidon aruncat într-o zonă nepermisă

Așa s-a întâmplat și în cazul lui Michael Schar, elvețianul de la AG2R Citroen Team, care a fost exclus din Turul Flandrei pentru că a aruncat un bidon de apă într-o altă zonă decât în cele impuse de organizatori.
Noul regulament prevede excluderea din cursă pentru o astfel de abatere în cazul clasicelor. La competițiile pe etape, cei care vor încălca noile reguli vor fi sancționați cu o penalizare de 30 de secunde la prima abatere, cu una de 2 minute la cea de-a 2-a și abia la a 3-a vor fi descalificați.
Tot astăzi, Yevgeniy Fedorov (Astana) și Otto Vergaerde (Alpecin Fenix) au fost excluși din Turul Fladrei pentru că s-au șicanat pe șosea, considerându-se că au pus în pericol și ceilalți rutieri.
Tour des Flandres
Kasper Asgreen, victoria carierei în Turul Flandrei! Danezul l-a bătut la sprint pe Van Der Poel
04/04/2021 LA 14:37
Tour des Flandres
Turul Flandrei 2021 | Se anunță spectacol total în a doua clasică monument a sezonului
02/04/2021 LA 09:53