Eurosport
Wout Van Aert va lipsi din Turul Flandrei! Belgianul a făcut anunțul cu o zi înaintea marii curse
De
Publicat 02/04/2022 la 13:58 GMT+3
Wout Van Aert va fi marele absent din Turul Flandrei, o cursă unde era cotat printre marii favoriți la victorie. Belgianul a postat astăzi un videoclip pe contul personal de Instagram în care a anunțat că nu poate participa la cea mai importantă clasică din Flandra din cauza infectării cu Covid.
Wout Van Aert durante l'edizione 2022 della Gent-Wevelgem
Credit imagine: Getty Images
Prezența lui Wout Van Aert în a 106-a ediție a Turului Flandrei era pusă sub semnul întrebării în ultimele zile. Șefii de la Jumbo Visma au recunoscut că rutierul nu se simte deloc bine și șansele ca el să se recupereze sunt destul de mici.
Din păcate pentru fanii belgieni, Van Aert a confirmat azi că nu va putea lua startul la cursa pe care visează să o câștige de când s-a apucat de ciclism. Acesta a anunțat prin intermediul unui videoclip că s-a infectat cu Covid și de aceea nu va putea participa.
"Au fost două zile agitate. M-am trezit ieri dimineață cu puțină durere în gât și două autotestări au arătat rapid că am fost pozitiv la Covid. Ulterior, două teste PCR au confirmat asta. Așa că nu pot merge în turul Flandrei. Am doar simptome ușoare, aceasta este vestea bună. Asta îmi întărește speranța că mă voi recupera rapid și mă voi întoarce în acțiune în săptămânile următoare
Am făcut mult efort timp de doi ani să nu mă infectez, mai ales în ultimele luni și săptămâni. Bineînțeles că există riscuri în timpul curselor și se pare că nu poți controla nimic. Acum mă concentrez pe recuperarea mea, o recuperare completă. Voi fi cel mai mare fan al Jumbo-Visma duminică", a spus Van Aert în clipul postat pe contul personal de Instagram.
Van Der Poel, mare favorit în Turul Flandrei
În condițiile în care Wout Van Aert va lipsi în a 2-a clasică monument a sezonului, statutul de mare favorit îi revine lui Mathieu Van Der Poel. Olandezul de la Alpecin Fenix a impresionat în Milano-San Remo (locul 3, în prima clasică monument a sezonului), când, deși nepregătit, a fost la un pas să câștige.
În această săptămână nu a avut emoții în a câștiga Dwars door Vlaanderen, astfel că pare în forma potrivită pentru a-și trece în palmares al doilea Tur al Flandrei al carierei (după cel obținut în 2020). Marele lui dezavantaj e că nu va avea vreun coechipier foarte puternic alături, dar olandezul de 27 de ani a arătat de atâtea ori că nu contează atât de mult pe sprijinul colegilor, fiind capabil să ia roți, să se descurce de unul singur și, cel mai important, să atace. Și o face incredibil, mai ales pe ascensiunile scurte, pe pavate, așa cum avem în Turul Flandrei.
Principalii rivali ai lui MVDP, dacă Van Aert nu se recuperează, vor fi "lupii de la Quick-Step", în frunte cu danezul Kasper Asgreen, câștigătorul de anul trecut al cursei. Belgienii se simt ca peștele în apă pe pavate și au mai multe cărți de jucat, Yves Lampaert, Zdenek Stybar sau Florian Senechal putând duce la bun sfârșit atacuri date foarte devreme.
Alți rutieri care visează la o victorie duminică sunt Michael Matthews (Bike-Exchange), Thomas Pidcock (Ineos) sau chiar Stefan Kung, un contratimpist excelent care a demonstrat că se descurcă foarte bine pe pavate, dar și pe cățărările explozive. Jumbo Visma se va baza pe Christophe Laporte (locul 2 în E3 și Gent-Wevelgem) și Tiesj Benoot (locul doi în Dwars door Vlaanderen), doi rutieri care pot face o cursă mare în lipsa liderului Van Aert.
Turul Flandrei va fi duminică, în direct, integral și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport 2 (transmisia se va muta pe Eurosport 2 în jurul orei 16:00).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo