Turul Franței s-a încheiat! Sam Bennett, victorios pe Champs Elysees; Pogacar, marele câștigător!

Sam Bennett și-a încununat evoluția din acest an a Turului Franței cu o victorie impresionantă la sprintul de pe Champs Elysees, asigurându-și pentru prima dată în carieră tricoul verde în Marea Buclă. Mads Pedersen a terminat al 2-lea, iar Peter Sagan a fost pe 3, în timp ce Tadej Pogacar a reușit extraordinara performanță de a câștiga prestigioasa competiție la prima participare din carieră.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Așa cum se întâmplă an de an, ultima etapă a Turului Franței, care se încheie pe Champs Elysees, s-a încheiat la sprint. Sam Bennett (Deceuninck Quic Step) a fost cel mai rapid și i-a devansat pe danezul Mads Pedersen (Trek Segafredo) și pe slovacul Peter Sagan (Bora Hansgrohe). Aceasta a fost a 2-a victorie a irlandezului de la această ediție și din carieră în același timp.
Mai important decât victoria în sine a fost că Sam Bennett a reușit să oprească hegemonia lui Peter Sagan și a câștigat clasamentul pe puncte, cucerind tricoul verde pentru prima dată în carieră.
Clasamentul etapei a 21-a din Turul Franței 2020

Victorie la general pentru Tadej Pogacar

Cum soarta tricoului galben a fost hotărâtă de ieri, etapa de azi a fost doar un marș spre glorie a lui Tadej Pogacar, care este fără îndoială omul acestei ediții a Turului Franței. Slovenul de la UAE a venit cotat cu șanse minime în Marea Buclă și pleacă acasă cu 3 tricouri distinctive: alb (pentru cel mai bun tânăr), alb cu buline roșii (cel mai bun cățărător) și cel galben.
La numai 21 de ani și 363 de zile, Pogacar devine cel mai tânăr câștigător al tricoului galben din Marea Buclă din ultimii 116 ani. Henri Cornet avea puțin peste 19 ani în 1904 când a câștigat această competiție.
De asemenea, Tadej Pogacar este primul rutier din ultimii 37 de ani care triumfă la prima participare în Marea Buclă. Ultimul om care a reușit această performanță a fost Laurent Fignon, în 1983.
Una peste alta am avut o ediție a Turului Franței foarte interesantă, în care suspansul a fost păstrat până la final și în care Pogacar a demonstrat că forța individuală poate uneori să fie mai importantă decât o echipă extrem de puternică.
Clasamentul final al tricoului galben
Clasamentul final al tricoului verde
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo