Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Froome anunță că vine în Turul Franței 2021 pentru a câștiga: "Nu sunt terminat încă!"

Cristian Mihală

Publicat 20/01/2021 la 11:25 GMT+2

Chris Froome continuă să creadă în visul său: britanicul a dezvăluit că este convins că poate să câștige al 5-lea Tur al Franței și anunță că nu va renunța la ciclism prea curând.

Froome on comeback: One leg is weaker than the other

Credit imagine: Twitter

În 2019, Froome se pregătea să rescrie istoria ciclismului, fiind mare favorit să îi egaleze pe Merckx, Anquetil, Hinault și Indurain, singurii cicliști care au reușit să se impună de 5 ori în Turul Franței. O căzătură teribilă în Dauphine, cursa folosită de cei mai mulți dintre favoriții la Le Tour pentru a-și intra în forma maximă, i-a barat drumul britanicului născut în Kenya să poată să își atingă marele obiectiv. În anul respectiv, cursa a fost câștigată de coechipierul său, Egan Bernal, dar se părea că Froome va primi șansa să își asigure un loc în galeria celor mai mari în 2020.
Recuperarea după accidentare a fost mult mai anevoioasă, iar anul trecut a fost unul complit pentru Froome, care nu a fost în nicio secundă aproape de forma sa obișnuită. S-a ajuns chiar la decizia de a nu fi selectat pentru echipa de Turul Franței, Ineos înțelegând că liderul ei nu poate aduce deloc plus-valoare având în vedere forma deplorabilă.
În cele din urmă, Froome a decis să se despartă de vechea echipă, unde nu ar mai fi avut șanse să fie lider în marile tururi și a semnat cu Israel Start-Up Nation. Unde va avea sprijin total pentru visul său, de la care nu a abdicat vreo secundă.
"Nu sunt terminat încă, motivația mea cea mare e să ajung la titlul cu numărul 5 în Turul Franței. Voi continua să încerc să ating acest vis și voi ieși din ciclism în condițiile mele. După accidentarea din Dauphine, când am aflat că nu e nimic care să îmi pună în pericol performanțele pe termen lung, că mă pot recupera, dar că va dura mult timp, alegerea de a continua a fost ușoară. Cât de realistic e să mă lupt anul acesta pentru Turul Franței? E obiectivul meu numărul unu, dar totul depinde dacă voi reuși să ajung la 100%. Anul trecut nu am fost departe de o formă optimă, dar 2020 a fost mai mult despre revenirea în curse, despre a realiza care îmi sunt slăbiciunile după accidentare și de a munci pentru a îndrepta acele puncte slabe", a spus Chris Froome, citat de Cycling News.

Froome e convins că vârsta sa nu e un handicap

Dacă va fi să câștige Turul Franței în această vară, la 35 de ani, Froome va deveni al doilea cel mai bătrând câștigător al Marii Bucle din istorie. În 1922, belgianul Firmin Lamot câștiga competiția, la vârsta de 36 de ani.
Evident, specialiștii îl creditează cu șanse minime la Turul Franței, mai ales că Jumbo Visma va veni cu un "dream team" care cu greu poate fi deraiat. În egală măsură, Ineos are la dispoziție rutieri fantastici, chiar dacă problemele medicale ale lui Bernal creează emoții. Formația engleză i-a transferat în această iarnă pe Richie Porte și Adam Yates, cei doi urmând a se alătura celorlalți cățărători impresionanți din lot: Tao Geoghegan Hart, Pavel Sivakov, Geraint Thomas sau Richard Carapaz.
Chiar și așa, Froome e optimist în ceea ce privește șansele sale și l-a dat exemplu pe "El Bala" Valverde, care a trecut de 40 de ani și continuă să obțină rezultate impresionante (Top 10 în Vuelta în 2020).
"Vârsta e doar o proiecție a minții. Mă simt tânăr pentru ciclism pentru că am ajuns în acest sport ceva mai târziu decât alții. Modul în care nutriția s-a dezvoltat în ciclism în ultimii ani ne determină să avem cariere mai lungi și să obținem rezultate și la o vârstă înaintată. Uitați-vă la Alejandro Valverde, a făcut 40 de ani și încă e competitiv în Marile Tururi, acolo unde se întâlnește cu cei mai buni cățărători din lume. E posibil încă să am mari rezultate și vreau să demonstrez asta", a mai spus Froome.
Turul Franței 2021 se va disputa, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, în perioada 26 iunie - 18 iulie. Vom avea un parcurs mai puțin muntos decât în alți ani, cu foarte mulți kilometri de contratimp (din 2013 nu am avut asemenea distanțe în proba contra-cronometru). Teoretic, traseul e un avantaj pentru Froome, dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice la contratimp, însă și Roglic, Tom Dumoulin sau Geraint Thomas sunt la fel de impresionanți în această probă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo