Mont Ventoux a făcut "victime"! Locul 8 la general în Turul Franței și-a pierdut cunoștința și a ajuns la spital: "Părea dramatic"

Etapa a 16-a din Turul Franței s-a terminat pe Mont Ventoux (15,6 km / 8,7%), iar efortul depus de rutieri a fost unul deosebit. Din nefericire, mitica ascensiune a făcut o "victimă" cu nume. Tobias Halland Johannessen s-a prăbușit din senin după trecerea liniei de sosire și a avut nevoie de oxigen. Norvegianul a ajuns la spital, dar oficialii de la Uno X au anunțat că starea sa e bună.

Vingegaard l-a atacat pe Pogacar din toate pozițiile pe Mont Ventoux, dar slovenul a fost impecabil

Sursa video: Eurosport

Etapa a 16-a din Turul Franței a fost mai simplă ca oricare alta, în sensul că primii 155 de kilometri au fost pe plat, iar finish-ul a avut loc pe Mont Ventoux, renumita cățărare din regiunea La Provence. Spectacolul a fost la înălțime pe toate planurile, Valentin Paret-Peintre obținând o victorie mare din evadare, după ce l-a învins la un sprint în doi pe Ben Healy. Foarte palpitantă a fost și bătălia dintre Jonas Vingegaard și Tadej Pogacar, dar, din păcate, și un moment nefericit s-a produs la final.
Pe lângă dificultatea cvasicunoscută a ascensiunii Mont Ventoux a fost și foarte cald, iar Tobias Halland Johannessen a clacat. Imediat după ce a trecut linia de sosire, norvegianul clasat pe locul 8 în clasamentul general s-a prăbușit și și-a pierdut cunoștința pentru câteva secunde.

Tobias Halland Johannessen și-a pierdut cunoștința imediat după ce a ajuns în vârful Mont Ventoux

Scandinavul a avut nevoie de oxigen și a trebuit să fie conectat la un defibrilator, iar panica s-a instalat repede în tabăra celor de la Uno X Mobility. "Nu pot spune prea multe despre asta în acest moment.", a declarat directorul echipei, Stig Kristiansen, pentru norvegienii de la TV2, semn că situația era critică.
Din fericire, rutierul de 25 de ani și-a revenit repede, dar pentru siguranță a fost transportat la cel mai apropiat spital pentru investigații suplimentare. După ce ambulanța a plecat din vârful Mont Ventoux, oficialii celor de la Uno X au transmis că Johannessen se simte bine și că al său colaps de la finalul etapei s-a datorat unor crampe stomacale cu care s-a confruntat încă de la începutul cățărării.
"Tobias se simte mult mai bine acum. Părea dramatic. Suferea de crampe stomacale și acum merge la spital pentru un control medical, la sfatul medicului echipei noastre. Acesta este cel mai bun lucru de făcut acum.", a spus Thor Hushovd, managerul echipei norvegiene.
Tobias Halland Johannessen a rezistat doar câțiva kilometri în grupul favoriților pe Mont Ventoux, după care a rămas în urmă. Norvegianul a tras de el și a terminat în cele din urmă pe locul 28, ajutat de coechipierul său Andreas Leknessund, la 5 minute și 11 secunde în spatele câștigătorului etapei. Johannessen a pierdut peste patru minute în raport cu Pogacar și Vingegaard, cel mai bine clasați oameni de general, dar oricum lupta sa nu e cu cei doi.
În urma rezultatului de azi, Johannessen și-a păstrat poziția a 8-a în clasamentul general și dacă episodul nefericit de astăzi nu va avea urmări severe pentru starea sa fizică va avea șanse bune de a termina în top 10. În acest moment, pe locul 11 se află francezul Jordan Jegat, care e la 6 minute și 9 secunde în spatele lui Johannessen. Pentru norvegian ar fi un rezultat mare să termine între primii 10 la general. El este la a 3-a prezență în Turul Franței, iar cea mai bună clasare a avut-o la debut, în 2023, când a terminat pe locul 30 (în 2024 a terminat pe 35).
Șansa lui Johannessen e că miercuri urmează o etapă ușoară, în care va avea răgazul de a se recupera pentru rundele de joi și vineri, care se anunță infernale, în Alpi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo