Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Carnagiu pe șosea, în etapa a 15-a din Giro. Emanuel Buchmann a abandonat, alături de alți cicliști

Cristian Mihală

Actualizat 23/05/2021 la 15:32 GMT+3

Etapa a 15-a din Giro 2021 a fost marcată de o căzătură teribilă în primii kilometri ai cursei. Emanuel Buchmann, locul 6 de la general, a fost nevoit să abandoneze, iar cursa a fost neutralizată pentru aproximativ 25 de minute.

Wypadek na starcie 15. etapu Giro

Credit imagine: Getty Images

După ce ieri am ajuns pe Monte Zoncolan, rutierii erau cu gândul la "etapa regină" de luni, cu Cima Coppi. Ca atare, runda de duminică se anunța una ușoară, dar un incident neplăcut a creat haos în pluton.
După doar 3 kilometri, o căzătură teribilă, la viteză mare a trântit la pământ mai mulți cicliști. Cei mai șifonați au ieșit Natnael Berhane (Cofidis), Jos Van Emden (Jumbo-Visma) și Emanuel Buchmann (Bora), toți primind îngrijiri medicale pe asfalt. Rănile suferite au fost atât de puternice încât toți trei au fost nevoiți să abandoneze. Ruben Guerreiro (EF Education - Nippo), locotenentul de marcă al lui Hugh Carthy s-a accidentat și el, dar a fost în stare să continue. Nu pentru mult timp, cățărătorul portughez (locul 15 la general) fiind și el nevoit să abandoneze ulterior.
picture

Căzătură teribilă în etapa a 15-a din Giro. Buchmann a abandonat

Etapa din Giro, neutralizată pentru 25 de minute

Căzătura a creat atât de multă panică încât Stefano Allocchio a neutralizat cursa pentru 25 de minute și s-a pus chiar în discuție ca etapa de azi să fie anulată.
În cele din urmă, s-a pornit la drum, dar cu un pluton afectat grav de căzătură. Pe lângă cele 4 abandonuri, mulți alți cicliști au suferit răni, dar au fost capabili să continue. Printre ei și Sebastien Reichenbach, care a fost îndelung consiliat de echipa medicală.
Din fericire, cu excepția lui Buchmann, niciun alt om de general nu a fost implicat în căzătură.
Trebuie spus că Giacomo Nizzollo, învingător în etapa a 13-a și locul doi în clasamentul pe puncte, a abandonat și el azi, dar înainte de start. Cu obiectivul atins - un succes de etapă - italianul se va concentra spre viitoarele obiective. În consecință, Sagan are "verde" să ducă tricoul ciclamino la Milano.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo