Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ziua "Z" în Giro 2020. Azi avem Cima Coppi: etapa decisivă pentru tricoul roz

Cristian Mihală

Actualizat 22/10/2020 la 11:18 GMT+3

Cea mai importantă etapă din Giro 2020 a sosit. Azi avem în meniu Stelvio (Cima Coppi de anul acesta), înaintea finalului de pe Laghi di Cancano. E ziua decisivă pentru soarta tricoului roz, specialiștii estimând că se vor crea ecarturi uriașe între oamenii de general.

Imagini de pe coborârea de pe Stelvio, în 2017

Credit imagine: Getty Images

După ce ieri, pe finalul de pe Madonna di Campiglio oamenii de general au evitat să se atace, azi nu se mai pot ascunde. Vorbim de etapa regină din Turul Italiei, o rundă al cărui profil îndeamnă la atacuri. E o rundă brutală, în care un cățărător puternic, dacă atacă de pe Stelvio, poate câștiga minute în raport cu urmăritorii.

Etapa a 20-a, redesenată. Miză uriașă în runda de azi

Runda de azi capătă o importanță și mai mare în economia clasamentului general în condițiile în care pare ultima etapă cu un teren propice pentru a fi răsturnat clasamentul general.
Etapa a 20-a din Giro a fost redesenată, după ce autoritățile franceze nu au permis accesul pe drumurile din Hexagon, din cauza măsurilor anti-COVID. Ca atare, nu se va mai ajunge pe Agnello și Izoard, două cățărări teribil de grele, care puneau în discuție statutul etapei de azi: inclusiv De Gendt, specialistul în evadări de la Lotto Soudal, spunea că nu știe care dintre runde e "regina". Sâmbătă se va trece de trei ori peste Sestriere, o cățărare mult mai pedalabilă, unde specialiștii nu se așteaptă să se facă ecarturi mari între oamenii de general.
Ca atare, rutieri ca Nibali (câștigător al Giro în 2013 și 2016) sau Fuglsang ar trebui să atace de foarte departe, în stilul lui Froome în 2018, pentru a putea să își permită să viseze la tricoul roz. Ambii par, însă, prea în spate și insuficient de în formă pentru a reveni cu șanse în lupta pentru locul 1, dar e clar că experiența uriașă și motoarele diesel avute îi va ajuta într-o astfel de etapă monstruoasă. Cert e că nu se vor putea ascunde, vor fi forțați să încerce să ruleze ofensiv de foarte devreme.
Etapa 18

Profilul etapei a 18-a din Giro 2020

Runda începe brutal, cu o cățărare din primii kilometri (categoria 1 - 14 kilometri, cu 6%). Și Passo Castrin, următoarea ascensiune din meniu e foarte dificilă, propunând 8,6 kilometri cu o pantă medie de 9,3%. Cu siguranță că ne-am dori acțiune de aici, dar probabil primele bătălii reale se vor da abia pe Stelvio. Aceasta din urmă e una dintre căţărările mitice din ciclism, ajungându-se la o altitudine de 2758 metri. Terenul perfect pentru columbieni, dar din păcate pentru spectacol nu există vreun sud-american care să lupte pentru general. Stelvio are 24,7 kilometri și o pantă medie de 7,5%, fiind totodată Cima Coppi de anul acesta (cea mai mare altitudine).
Perfil de la subida al Stelvio - Etapa 18 Giro 2020

De notat că Stelvio nu e un "monstru" doar ca urmare a dificultății cățărării, dar și coborârea va crea probleme. E una foarte tehnică, pe placul "Rechinului" Nibali, care e unul dintre cei mai buni din lume la acest capitol. Din păcate pentru fanii italieni, rutierul lui Trek nu pare a fi în cea mai bună formă, însă experiența și dorința de revanșă l-ar putea ajuta să își propună scopuri îndrăznețe.
În sfârșit, finalul e pe Laghi din Cancano (la aproape 2000 de metri), cățărare care are "doar" 8,8 kilometri cu 6,4%. Într-adevăr, nu e cea mai dură și nici cea mai lungă ascensiune, însă vine la capătul unei etape teribile, în care rutierii vor fi epuizați.

La ce să ne așteptăm de la etapa regină din Giro 2020

Joao Almeida s-a apărat excepțional în etapele de munte de până acum și e încă tricou roz, cu un avans de 17 secunde față de Kelderman. Runda de azi, însă, pare mult prea grea pentru tânărul portughez, care a fost excelent protejat de Masnada și James Knox, în munți, până acum. Lusitanul preferă cățărările mai scurte și explozive, astfel că pe Stelvio va fi într-un real disconfort.
Sunweb e de departe cea mai puternică formație, iar rutierii ei vor încerca să ducă o trenă teribilă încă de pe Stelvio (au un deficit prea mic de acoperit ca să forțeze lucrurile mai devreme). Tactica e simplă: Almeida trebuie izolat de coechipieri, astfel încât Kelderman să îmbrace tricoul roz cu un avans consistent, care să nu mai pună în pericol victoria finală sâmbătă, pe Sestriere sau duminică, la contratimp.
Va fi interesant cum își va juca șansa Sunweb, în contextul în care îl are la dispoziție și pe Jai Hindley, locul trei de la general. Nu e exclus ca tânărul rutier să fie lăsat să atace pe Stelvio, dacă Kelderman se simte bine și îl va avea lângă el pe Oomen. Almeida nu va fi nevoit să îi răspundă lui Hindley, acesta fiind prea în spate la general, dar cu siguranță Tao Geoghegan Hart, poate cel mai puternic cățărător, va dori să urce cel puțin pe podium și va fi și el extrem de ofensiv.
Se preconizează atacuri peste atacuri, în condițiile în care Nibali, Fuglsang sau Pozzovivo își joacă ultima șansă pentru un podium, astfel că Almeida are șanse mici să reziste lângă cei mai buni, chiar dacă s-a descurcat admirabil până în prezent.
Cu prima șansă la victoria de etapă pare a pleca Tao Geoghegan Hart, în timp ce Kelderman e marele favorit să îmbrace tricoul roz la finalul acestei runde, dar niciun scenariu nu poate fi scos din ecuație. Un lucru e sigur: se anunță artificii cum nu au fost de mult într-un mare tur, astfel că spectacolul e asigurat.
Clasamentul general înainte de etapa a 18-a din Giro
clasament general giro
Runda de azi poate fi urmărită pe Eurosport 1 și Eurosport Player, începând cu ora 13:25.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo