Scene ireale în Giro, unde 2 protestatari au fost la un pas să îi facă praf pe Van der Hoorn şi Paleni. Anunţul olandezului după scenele de groază
Publicat 16/05/2025 la 09:36 GMT+3
Imagini incredibile în Giro, acolo unde doi protestatari au fost la un pas să îi culce la pământ pe rutierii care atacaseră cu 3 kilometri înainte de final, în tentativa de a câştiga etapa. Taco van der Hoorn, unul dintre cicliştii opriţi de spectatorii iresponsabili, a vorbit la final despre cele întâmplate.
Așa a obținut Kaden Groves a doua victorie a carierei în Giro! Australianul s-a impus clar la Napoli
Sursa video: Eurosport
Runda a 6-a din Turul Italiei a fost una de coşmar, o căzătură a lui Jai Hindley punând la pământ zeci de rutieri. Cursa a fost neutralizată o bună perioadă, iar 4 ciclişti au abandonat, în frunte cu rutierul Red Bull-Bora, fost câştigător al cursei.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/05/15/image-0a8bc871-5d57-4d0c-9ea5-39f4ab5dbd5b-85-2560-1440.png)
Haos în etapa a 6-a din Giro! Cursa a fost neutralizată munute bune, după mai multe căzături
Sursa video: Eurosport
Organizatorii au decis să nu mai ofere puncte pentru tricoul ciclamino, pentru a preîntâmpina un posibil carnagiu la final, în contextul şoselei umede, astfel că Mads Pedersen, liderul la general dar şi în tricoul pe puncte nu a mai sprintat, resimţindu-se după căzătura evocată mai sus.
Cu toate acestea, finalul putea să ne aducă o adevărată dramă pe şosea, doi protestatari intrând pe traseu şi fiind la un pas să îi doboare pe cei doi atacanţi, care, cu 3 kilometri înainte de final, au decis să testeze vigilenţa plutonului.
Taco van der Hoorn, după ce era să fie culcat la pământ de protestatari, în Giro
Între cei doi ciclişti se afla Taco van der Hoorn, care în 2024 a suferit o căzătură teribilă în Turul Flandrei, în urma căreia s-a pus în discuţie dacă va mai pute rula vreodată la nivel profesionist. Olandezul care are etapă câştigată în Giro în 2021, când a rezistat eroic într-o evadare, a povestit pentru Eurosport ce s-a întâmplat ieri, pe şosea, odată cu intrarea în ultimii 3 kilometri.
"Acei protestatari ne-au apărut fix în faţă. E îngrozitor să fii concentrat 100% la cursă şi la ce ai tu de făcut şi să se întâmple un astfel de incident neaşteptat. Am îngheţat. Mă îndreptat direct spre ei, au blocat orice posibilitate de a-i evita, dar din fericire m-am oprit la timp.
Evident că a avut impact asupra acţiunii noastre (n.r. Paleni era celălalt ciclist care şi-a încercat norocul, atacând plutonul). Nu ştiu dacă ar fi avut succes iniţiativa noastră, probabil că nu, dar e păcat că s-a întâmplat aşa. Puteam să asistăm la o dramă pe şosea", a explicat rutierul lui Intermarche - Wanty pentru Eurosport.
Runda a 6-a fost în cele din urmă câştigată de Kaden Groves, care nu a avut emoţii în a se impune într-un sprint în care principalul său rival, Olav Kooij, a fost blocat de Matteo Moschetti, italianul fiind ulterior declasat pentru manevra sa.
După 6 etape în care sprinterii şi puncheurii şi-au "tăiat partea leului", urmează prima etapă montană din Giro 2025, finalul fiind în căţărare (ascensiunea de pe Tagliacozzo închide runda - 11,9 kilometri, cu pantă medie de 5,5%, dar ultimii kilometri sunt cei mai grei, ajungându-se la sectoare cu 13%).
Primoz Roglic va încerca să pună alte câteva secunde faţă de principalul său rival, Juan Ayuso, dar foarte probabil vom asista la două bătălii diferite: una între oamenii de general şi una din evadare, pentru victorie, între căţărătorii care au pierdut deja timp şi au libertate. Dintre aceştia, îi amintim pe Lorenzo Fortunato, Pello Bilbao, Giulio Ciccone, Egan Bernal, Derek Gee, Einer Rubio sau Mattia Cattaneo, dar multe depind şi de cât de sănătoşi sunt pretendenţii la evadare după căzătura teribilă de ieri, care a implicat zeci de ciclişti.
Evident, nu e complet exclus ca favoriţii să lupte pentru victorie, dar toată presiunea urmăririi atacanţilor zilei va fi, probabil, pe Red Bull-Bora, aşa că acest scenariu pare mai puţin probabil. Un lucru e sigur: Mads Pedersen va preda azi tricoul roz, dar rămâne de văzut dacă lui Roglic sau altui rutier.
Runda a 7-a din Giro va fi transmisă în direct şi în exclusivitate pentru România de la 13:30 pe Eurosport 1 şi Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo