Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alberto Contador a prefațat Vuelta și a numit principalii doi contracandidați ai lui Roglic la tricoul roșu

Nicu Savin

Publicat 19/08/2022 la 17:31 GMT+3

Alberto Contador a prefețat bătălia pentru tricoul roșu din Vuelta și este convins că principalul favorit este Primoz Roglic. Ibericul i-a numit pe Simon Yates și Richard Carapaz drept principalii contracandidați ai slovenului la victoria finală. În același timp, fostul mare rutier a explicat de ce nu-l vede pe Remco Evenepoel capabil să se implice în lupta pentru clasamentul general.

Spectacolul din La Vuelta revine pe Eurosport, în perioada 19 august - 11 septembrie

Cea de-a 77-a ediție a Turului Spaniei pleacă astăzi la drum din Olanda. Prima etapă propune un contratimp pe echipe, o probă care nu a mai fost prezentă în Vuelta din 2019. Jumbo Visma este mare favorită la victorie, astfel că Primoz Roglic și-ar putea crea încă din start un avantaj important față de ceilalți oameni de general.
Slovenul este considerat marele favorit la câștigarea tricoului roșu, performanță pe care a reușit-o la ultimele 3 ediții. Un nou succes l-ar transforma în primul om din istorie care se impune de 4 ori la rând în Turul Spaniei.
Alberto Contador nu numără și el printre experții care îl văd pe Roglic mare favorit. Ibericul consideră că rutierul de la Jumbo Visma este cu un pas înaintea tuturor adversarilor, dar a subliniat că oameni ca Richard Carapaz sau Simon Yates vor lupta până la final pentru tricoul roșu.
"Roglic este puternic oriunde și oricând. Condițiile actuale și faptul că Pogacar nu este aici anul acesta îl fac și mai mult favorit. Este un mare ciclist și o arată mereu. În orice caz, este un rutier care optează pentru a câștiga orice cursă la care participă. Roglic este marele favorit la tricoul roșu, iar Carapaz și Yates sunt principalii săi rivali, care se vor lupta până la capăt", a spus Contador pentru

Contador nu-l vede pe Evenepoel capabil să se bată pentru tricoul roșu în Vuelta

Remco Evenepoel se numără și el printre oamenii cu pretenții la tricoul roșu, dar belgianul nu a demonstrat nimic până acum în marile tururi. De altfel, el a participat la o singură cursă de săptămâni în carieră, în Giro 2021, când a abandonat după 17 etape.
Contador consideră că Remco nu se poate implica în lupta pentru victoria finală din Vuelta, deoarece el este încă un rutier care se concentrează pe câștigarea unor etape, fără să aibă un plan pe termen lung într-o astfel de cursă.
"În ciuda faptului că este unul dintre cei mai buni cicliști din ziua de azi, Remco se concentrează mai mult pe câștigarea anumitor etape decât pe lupta pentru clasamentul general. În viitor, acest lucru s-ar putea schimba, dar deocamdată specialitatea lui este lupta pentru victoriile de etapă", a conchis Contador.
Vuelta 2022 are loc în perioada 19 august - 11 septembrie, iar toate etapele vor fi transmise integral, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
picture

Spectacolul din La Vuelta revine pe Eurosport, în perioada 19 august - 11 septembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo