Primoz Roglic a pierdut dramatic Turul Franței, după ce a fost învins categoric în contratimpul de pe La Planches de Belles Filles de conaționalul Pogacar. Acum, slovenul e la două runde distanță de a își apăra titlul din Vuelta, în condițiile în care duminică e etapă de sprint și nu se va mai putea întâmpla nimic.
De data asta, liderul Jumbo-Visma nu va mai fi singur, cum s-a întâmplat în proba contra-cronometru din Le Tour, ci se va baza pe coechipierii săi. Ca și în Marea Buclă, olandezii au alcătuit de departe cea mai puternică echipă, iar Sepp Kuss și George Bennett ar fi putut lupta probabil pentru podium, dacă nu ar fi avut statutul de locotenenți.
Cu toate că Roglic este lider, Contador îl vede pe Carthy cel mai puternic cățărător din cursă și anticipează un atac al acestuia sâmbătă. Problema e că s-ar putea să nu aibă suficient timp să creeze un ecart astfel încât să aibă șanse reale la tricoul roșu.
Olympic Games
Derapaj xenofob incredibil la Jocurile Olimpice: "Prinde cămilele alea din urmă"
IERI LA 09:36
"Mă așteptam ca Jumbo să fie pusă în dificultate joi, dar probabil oboseala celorlalte echipe și-a spus cuvântul. Și condițiile au fost foarte dificile, probabil nimeni nu a dorit să riște. Vineri e o altă zi grea și cu ascensiunea de pe Covatilla, de sâmbătă, multe lucruri se pot întâmpla. Roglic e lider, dar eu îl văd pe Carthy cel mai puternic din cursă", a spus Contador pentru Eurosport.

Movistar va ieși la atac în Vuelta, de vineri

Etapa de azi pare una pentru evadare, însă există două cățărări care pot pune probleme. Totuși, ascensiunea de categoria întâi vine cu mult înainte de final, astfel că există semne de întrebări în privința unui atac asupra lui Roglic.
Totuși, Contador crede că Movistar va juca extrem de ofensiv. Se anunță vânt puternic în prima parte a cursei (rafale de până la 70 km/h), astfel că ibericii vor încerca să rupă plutonul foarte devreme, astfel încât Mas să aibă o șansă să recupereze din ecartul față de Dan Martin, Carapaz sau Hugh Carthy. Chiar dacă liderul spaniolilor pare destul de în spate la general, echipa sa cu siguranță nu va aștepta ultima etapă de munte și va ieși la atac încă de azi, crede "El Pistolero".
"Movistar va încerca să facă ceva special vineri pentru că sâmbătă va fi prea dificil pentru ei să mai revină în lupta pentru podium, vor avea prea mult de recuperat. Simt că o să se rupă plutonul foarte repede vineri. Dacă se va rula conservator și nu se va ataca până sâmbătă, pe La Covatilla, lui Roglic nu îi va scăpa victoria finală", a mai spus fostul mare campion spaniol.
În condițiile în care Jumbo-Visma pare indestructibilă, Hugh Carthy și Richard Carapaz nu se pot baza pe formații la fel de puternice. Britanicul îl are pe Woods singurul capabil să îl ajute cu adevărat pe cățărări, în timp ce Ineos speră ca Chris Froome să fie într-o formă bună sâmbătă.
S-a vorbit despre o posibilă alianță Education Firs - Ineos, astfel încât Roglic să fie izolat, dar Contador nu crede într-o asemenea strategie.
"Nu cred că vor fi alianțe, fiecare echipă se gândește la binele propriu. Sunt mize mari la mijloc și nu cred că va putea fi vorba de o alianță comună împotriva lui Roglic", a concluzionat Contador.
Clasamentul general în Vuelta
https://i.eurosport.com/2020/11/06/2929777.png
Etapa a 16-a a Turului Spaniei va fi transmisă azi în direct de Eurosport 1 și Eurosport Player, începând cu ora 15:35.
Olympic Games
Ciclism - Tokyo 2020 - Rezumate de la Olimpiadă
24/07/2021 LA 09:33
Olympic Games
Richard Carapaz a câștigat medalia de aur la Tokyo! Van Aert și Pogacar au completat podiumul
24/07/2021 LA 08:43