Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fanii lui Hamilton i-au stricat petrecerea lui Verstappen. Ce s-a întâmplat la gala de la Paris

Cristian Mihală

Publicat 18/12/2021 la 16:26 GMT+2

Fanii lui Lewis Hamilton au protestat față de deznodământul sezonului chiar la petrecerea în care Max Verstappen a primit oficial titlul de campion mondial în Formula 1.

Fanii lui Hamilton nu sunt împăcați cu deznodământul cursei de la Abu Dhabi

Credit imagine: Eurosport

A trecut aproape o săptămână de la cursa de la Abu Dhabi, dar ecourile deznodământului încă țin prima pagină a ziarelor de pretutindeni. Senzația generală e că Lewis Hamilton a fost dezavantajat, după ce Latifi s-a izbit de parapet în turul 54/58. Safety-car-ul a intrat pe circuit pentru ca pista să fie curățată, iar șeful cursei, Michael Masi, a devenit brusc omul cel mai important din toată povestea. Într-un timp relativ scurt, acesta a avut de luat cea mai grea decizie din viața sa. În cele din urmă a hotărât ca ultimul tur să se parcurgă sub steag verde, iar Verstappen, care trecuse pe la boxe pentru a schimba pneurile, să vină chiar în spatele lui Hamilton, deși cei doi erau despărțiți de câteva mașini. Cu pneuri soft noi, Max l-a depășit cu ușurință pe Hamilton și a câștigat cursa.
Cum contestațiile Mercedes au fost respinse, teamul german mai avea de atacat hotărârea la TAS, dar în cele din urmă a renunțat la idee.
Totuși, dacă Hamilton s-a consolat cu ideea că trebuie să mai aștepte până la al 8-lea titlu mondial, fanii lui au pichetat ieri locația din Paris unde s-a ținut Gala premiilor în Formula 1. Câteva zeci de fani au protestat față de ce i s-a întâmplat favoritului lor, scandând împotriva FIA și punând la îndoială justețea titlului câștigat de Verstappen.
Suporterii au închiriat și un van, pe care au proiectat mesajul "#WESTANDWITHLEWIS" (Suntem alături de Lewis).
Hamilton
CITEȘTE ȘI:

Hamilton riscă să fie sancționat pentru că nu a fost la Gală

Lewis Hamilton, pilotul de la Mercedes, nu a participat la gala de decernare a premiilor de Formula 1 de la Paris. Această decizie contravine regulamentelor FIA, iar Mohammed Ben Sulaye, noul președinte al forului, a avertizat că britanicul va fi sancționat.
Nici pilotul britanic și nici Toto Wolff, șeful Mercedes, nu au fost la spectacolul de ieri din capitala Franțe, iar acum riscă să fie amendați. Lewis ar putea chiar să fie penalizat și în plan sportiv, vorbindu-se de o retrogradare cu 10 locuri pe grila de start la primul Mare Premiu din 2022, din Bahrain.
"În primul rând, ca pilot, m-aș simți emoționat, dar la sfârșitul zilei regulile sunt reguli, sunt pentru a fi respectate. Trebuie să ne respectăm regulile, dar între timp asta nu ne împiedică să facem un campion să se simtă bine în acest sport. Este ușor și nu te costă nimic să fii drăguț cu oamenii. Dar dacă există vreo încălcare a regulilor, nu există iertare pentru asta", a declarat Mohammed Ben Sulayem.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo