Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Aston Martin dă primul test important în Arabia Saudită! Fernando Alonso: "Avem o mare provocare"

Dani Morar

Actualizat 17/03/2023 la 17:15 GMT+2

Aston Martin a pornit cu ambiții mari în noul sezon de Formula 1. Fernando Alonso și Lance Stroll au încheiat pe locurile 3, respectiv 6, în cursa din Bahrain, iar ibericul promite că monopostul va fi dezvoltat și mai mult.

Fernando Alonso

Credit imagine: Getty Images

Aston Martin a pornit cu ambiții mari în noul sezon de Formula 1, iar cei doi piloți de la echipă au obținut clasări foarte bune în Bahrain. Fernando Alonso a prins podiumul, după Verstappen și Sergio Perez, iar Lance Stroll a încheiat pe 6.
Spaniolul a dezvăluit că proiectul de la echipa britanică se află încă în faza de început, iar cursa din Marele Premiu al Arabiei Saudite va fi un adevărat test pentru a vedea cum răspunde monopostul pe acest gen de circuit.
"Ne aflăm în fața unei mari provocări. Aici în Jeddah și în Australia vom vedea cum cooperează monopostul. Am testat două lucruri diferite în Barcelona, apoi în cursa din Bahrain. Începând de mâine, multe echipe, inclusiv noi, vor analiza unele lucruri pentru a-și da seama cum se comportă mașina pe diferite circuite.
Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirea cursei. Ne concentrăm pe ceea ce e cu adevărat important, iar inginerii noștri lucrează la îmbunătățirea performanțelor. Simulator din fabrică merge foarte bine, iar lucrurile se îndreaptă acolo unde vrem.
Piloții de pe simulatoare pot detecta unele probleme care le scapă piloților de pe circuit. Este o linie subțire care trebuie urmată pentru îmbunătățirea performanțelor mașinii. Am lucrat la aceste lucruri pe parcursul iernii și sunt fericit să văd încotro ne îndreptăm. Acest proiesct se derulează de doar 2-3 luni și sunt mulți oameni noi în echipă, dar vă asigur că vor veni multe lucruri frumoase", a spus Fernando Alonso, citat de autosport.com.
Citește și:

Aston Martin a atras furia celor de la Red Bull

Max Verstappen și Red Bull au obținut victoria în prima cursă a sezonului de Formula 1. Austriecii i-au acuzat pe cei de la Aston Martin că le-ar fi copiat o mare parte din construcția monopostului, după ce mai mulți oameni din cadrul echipei au semnat cu noua rivală.
"Aston Martin are cel mai asemănător monopost cu cel de la Red Bull. Există motive pentru care este așa. Nu numai Dan Fallows s-a mutat la Aston Martin, ci și alți angajați. Evident că au o memorie bună", spunea Helmut Marko, consilierul de curse al celor de la Red Bull, în timpul Marelui Premiu al Bahrainului.
Nici Sergio Perez nu a ezitat să îi "înțepe" pe adversari, după ce Fernando Alonso a încheiat pe podium alături de cei doi piloți de la Red Bull. Mexicanul nu și-a menajat adversarii și a spus: "Este plăcut să vezi trei monoposturi Red Bull pe podium. Doar ultima are un alt motor".
Helmut Marko dă înapoi după acuzațiile adusa la adresa rivalilor, asigurând că totul a fost doar o glumă. Oficialul de la Red Bull a făcut noi afirmații când a fost întrebat dacă are dovezi în cazul unui transfer de informații între cele două echipe.
"Nu, deloc. Declarațiile nu au fost menite să fie vreo acuzație. Sunt doar niște comentarii amuzante. Dacă te uiți pe grilă, Aston Martin are cea mai apropiată mașină de a noastră", a fost replica lui Marko.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo