Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lewis Hamilton ar putea fi pedepsit! Președintele FIA: "Nu există iertare pentru asta"

Andrei Nicolae

Actualizat 18/12/2021 la 14:40 GMT+2

Lewis Hamilton, pilotul de la Mercedes, nu a participat la gala de decernare a premiilor de Formula 1 de la Paris din acestă săptămână, iar noul președinte FIA, Mohammed Ben Sulaye, a avertizat că britanicul va fi sancționat dacă se constată că pilotul Mercedes a încălcat regulile.

Lewis Hamilton nach dem Grand-Prix von Abu Dhabi

Credit imagine: Getty Images

Lewis Hamilton riscă să fie sancționat pentru că a renunțat la gala de decernare a premiilor de Formula 1 de la sfârșitul sezonului, din această săptămână, după ce a pierdut dramatic titlul mondial în fața lui Max Verstappen.
Atât pilotul din Marea Britanie, cât și șeful Mercedes, Toto Wolff, au sărit peste ceremonia de joi seară de la Paris, după controversatul deznodământ al sezonului de la Abu Dhabi.
Noul președinte al FIA, Mohammed Ben Sulayem, a declarat căLewis Hamilton ar putea fi pedepsit cu o amendă sau o mustrare care conduce la o penalizare de 10 locuri pe grila de start în etapa de deschidere a sezonului 2022 din Bahrain. Articolul 6.6 din regulamentul sportiv al F1 prevede că neprezentarea la ceremonie reprezintă o încălcare a regulilor.

Lewis Hamilton nu acceptă ușor faptul că a pierdut titlul mondial

"În primul rând, ca pilot, m-aș simți emoționat, dar la sfârșitul zilei regulile sunt reguli, sunt pentru a fi respectate. Trebuie să ne respectăm regulile, dar între timp asta nu ne împiedică să facem un campion să se simtă bine în acest sport. Este ușor și nu te costă nimic să fii drăguț cu oamenii. Dar dacă există vreo încălcare a regulilor, nu există iertare pentru asta", a declarat Mohammed Ben Sulayem.
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat primul său titlu mondial după ce l-a depășit pe Hamilton în ultimul tur al Marelui Premiu de la Abu Dhabi, desfășurat duminică trecută.
Toto Wolff a spus săptămâna aceasta că evenimentele de la finalul cursei din Emiratele Arabe Unite l-au făcut pe Hamilton să se simtă"deziluzionat" și că nu există nicio garanție că va continua în acest sport.
În timpul decernării premiilor de la Paris, Verstappen a spus despre rivalul său: "Desigur, pot înțelege în primele zile, după o astfel de cursă, că nu ești fericit. Ar trebui să înțelegi, de asemenea, că asta este o cursă și aceste lucruri ți se pot întâmpla.Cred că ar trebui doar să privească înapoi la ceea ce a realizat, iar asta ar trebui să-i ofere mult confort și acea dorință de a continua.Încă încearcă să concureze pentru al optulea titlu și poate face asta din nou anul viitor, așa că nu văd niciun motiv pentru care să renunțe sau săse oprească acum".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo