Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fernando Alonso și-a dezvăluit planul pentru următorii ani în Formula 1. Cât vrea să mai concureze spaniolul

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 08/04/2022 la 14:18 GMT+3

Fernando Alonso nu ia în considerare încă o retragere din circuit și crede că poate să concureze încă doi sau trei ani. Dublul campion mondial a declarat că ia în considerare o eventuală schimbare de echipă și că va discuta în vară mai multe detalii legate de un nou sezon în "Marele Circ".

Fernando Alonso (Alpine) - GP of Australia 2022

Credit imagine: Getty Images

de ANDREI NICOLAE
Pilotul iberic a vorbit despre viitorul său după sesiunea de antrenamente incredibilă din Australia. Alonso a încheiat al patrulea în a doua sesiune, în spatele lui Leclerc, Verstappen și Sainz. Rezultatul ibericului este unul foarte bun, ținând cont de valoarea monoposturilor Ferrari și Red Bull, comparată cu cea a celor de la Alpine.
"O să concurez, presupun, mai mulți ani, doi sau trei ani. Dacă este cu Alpine, este bine, dar dacă este cu altă echipă tot va fi bine… dar voi afla și voi începe discuțiile probabil în vară. Să vedem. Cum am spus și la începutul anului, mă simt în continuare competitiv și rapid, simt că mă bucur de timpul meu în Formula 1.", a declarat Alonso într-un interviu preluat de cei de la GP Today.

Fernando Alonso a punctat în prima etapă a sezonului

Ibericul a declarat recent că se aștepta să vină în a treia cursă a sezonului cu mai multe puncte strânse, însă circumstanțele nu l-au avantajat pe Alonso. Pilotul de 40 de ani a fost nevoit să abandoneze în al doilea Grand Prix al anului, cel din Arabia Saudită. Alonso are două puncte după primele două curse și se află pe locul 13 în clasamentul general al piloților.
Colegul său, Esteban Ocon, este al șaselea în clasament, în spatele piloților de la Red Bull, Ferrari și Mercedes, primele echipe din clasamentul constructorilor. Numele lui Oscar Piastri, pilot în Formula 2, a fost vehiculat în jurul echipei Alpine, pentru a consolida viitorul echipei.
Alonso a vorbit și despre posibilitatea de a pleca de la echipa franceză, pentru a face loc tinerilor piloți: "Desigur, dacă aș fi avut 25 de ani nu ar fi fost discuția asta. E o chestie de vârstă, oamenii încearcă să găsească soluții pentru talente tinere. Anul trecut cred că m-am descurcat bine. Am încheiat puțin mai sus de Esteban, să vedem cum decurge bătălia anul ăsta."
Alonso își continuă parcursul în Formula 1 în acest weekend, în Grand Prix-ul Australiei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo