Programul complet la Marele Premiu de la Monte Carlo! Vremea poate juca un rol crucial în Principat

Formula 1 ajunge în premieră pe tărâm european în acest sezon, odată cu Marele Premiu de la Monte Carlo, una dintre cele mai prestigioase curse din istoria "Marelui Circ". Ca de fiecare dată, se anunță un week-end gală în Principat, iar din punct de vedere sportiv rămâne de văzut dacă Mercedes își va extinde dominația sau vom asista la o primă victorie stagională a altei echipe.

Marele Premiu de la Monte Carlo 2025

Credit imagine: Getty Images

Etapa a 6-a a Campionatului Mondial de Formula 1 din 2026 constă în Marele Premiu de la Monte Carlo, unul dintre cele mai importante curse din întreg motorsportul. Alături de Indianapolis 500 și Cursa de 24 de ore de la Le Mans, Grand Prix-ul din Principat formează așa zisa "Triplă Coroană" din sporturile cu motor. Chiar dacă spectacolul sportiv nu e de obicei ieșit din comun, din cauza circuitului foarte îngust, care face aproape imposibile depășirile, Monte Carlo rămâne un punct de referință în calendarul Formulei 1 și atrage un interes uriaș în fiecare an.
În Principat contează mai mult ca oriunde sesiunea de calificări. Orice greșeală acolo echivalează cu ratarea completă a week-end-ului, astfel că sâmbăta e o zi poate mai importantă decât duminica. Cine pleacă din pole-position are o șansă imensă la victorie, astfel că miimile de secundă diferență din calificări pot conta decisiv.
În startul sezonului Mercedes a fost de neoprit. George Russell a câștigat runda inaugurală din Australia, dar apoi a ieșit la rampă Kimi Antonelli, care a obținut 4 victorii consecutive, la Shanghai, Suzuka, Miami și Montreal, fiind lider autoritar în clasamentul piloților. La Montreal, tensiunea dintre cei doi piloți ai team-ului german a escaladat și aceștia s-au duelat cu garda jos pe pistă, atât în sprint, cât și în cursa propriu-zisă, unde britanicul a abandonat din cauza unei probleme la monopost, când era în frunte.

Programul de la Marele Premiu al Principatului Monaco 2026! Ploaia ar putea juca un rol cheie la Monte Carlo

Chiar dacă Mercedes a fost forța dominantă în prima parte a sezonului, rivalele au făcut progrese evidente în ultimele săptămâni și e de așteptat ca diferențele să fie și mai mici la Monte Carlo. Părerile sunt împărțite privind favoriții, chiar și în rândul piloților. La conferința de presă de joi, Lando Norris a spus că Ferrari are prima șansă în Principat, având un monopost ideal pentru cererile circuitului, dar Charles Leclerc l-a contrazis, insistând că Mercedes rămâne principala forță și va fi echipa de bătut.
Show de la Monte Carlo va începe încă de astăzi, când sunt programate primele două sesiuni de antrenamente libere Sâmbătă va exista o a 3-a sesiune, după care se vor desfășura calificările, probabil cel mai important moment al week-end-ului. Cursa propriu-zisă va avea loc duminică.
Programul complet la Marele Premiu de la Monte Carlo
Vineri
  • Ora 14:30 - Prima sesiune de antrenamente libere
  • Ora 18:00 - A doua sesiune de antrenamente libere
Sâmbătă
  • Ora 13:30 - A treia sesiune de antrenamente libere
  • ora 17:00 - Calificări
Duminică
  • Ora 16:00 - Cursa
Ca de fiecare dată, vremea va fi foarte importantă în economia Marelui Premiu al Principatului Monaco, iar în acest an acest aspect ar putea fi crucial. Astăzi va fi senin, dar sâmbătă se anunță ploi și furtuni în Principat și sunt șanse mari ca sesiunea de calificări să se dispute pe pistă udă. De asemenea, prognoza indică șanse de ploaie la ora cursei de duminică, ceea ce va crește cu siguranță dramatismul.
Prima ediție a Marelui Premiu de la Monte Carlo a avut loc în 1929, iar începând cu 1955 a făcut parte neîntrerupt din calendarul Formulei 1, singura dată când cursa din Principat nu a avut loc fiind în 2020, din cauza pandemiei de Covid-19. Legendarul Ayrton Senna este recordmenul de victorii la Monte Carlo, cu 6 succese, urmat în ierarhia all-time de Graham Hill și Michael Schumacher, fiecare cu câte 5 victorii.
Dintre piloții aflați în activitate în Formula 1, Lewis Hamilton are cele mai multe victorii (3), în timp ce Max Verstappen și Fernando Alonso au înregistrat câte două succese. Sergio Perez, Charles Leclerc și Lando Norris au și ei câte o victorie în Principat, ultimul chiar anul trecut.
După primele 5 etape scurse din acest sezon, Mercedes e lider autoritar în clasamentul constructorilor, cu 219 puncte, urmată de Ferrari (147 de puncte), McLaren (106 puncte) și Red Bull (57 de puncte). La piloți conduce Kimi Antonelli (131 de puncte), urma de George Russell (88 de puncte) și cei doi piloți Ferrari, Charles Leclerc (75 de puncte) și Lewis Hamilton (72 de puncte).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo