Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Qatar a defilat în meciul de deschidere al Cupei Asiei! Akram Afif, vedeta serii pe Lusail Stadium

Eurosport
DeEurosport

Publicat 12/01/2024 la 20:39 GMT+2

Qatar a debutat la Cupa Asiei cu o victorie de necontestat în fața Libanului, scor 3-0. Gazdele turneului ajuns la a 18-a ediție au controlat întreaga partidă, iar perechea de atacanți formată din Akram Afif și Almoez Ali a setat tonul competiției care se va desfășura până în data de 10 februarie.

Qatar, Akram Afif, AFC Asian Cup

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Golgheterul ultimei ediții a Cupei Asiei, Almoez Ali, a marcat rapid, dar reușita atacantului nu a fost validată, din cauza unei poziții de offside evidente în care se afla acesta. Gazdele și-au trecut în cont prima ocazie în minutul 20, prin fundașul Almahdi Ali, care a reluat cu capul centrarea lui Akram Afif, însă portarul Mostafa Matar a scos execuția qatarezului.
Replica Libanului a venit la faza imediat următoare, prin căpitanul Hassan Maatouk, care a finalizat contraatacul cu un șut puternic, parat de Meshaal Barsham. Afif s-a apropiat cel mai mult de deschiderea scorului. Atacantul qatarez a lovit bara transversală cu o lovitură de cap plasată.
Până la urmă, deținătoarea trofeului a reușit să deschidă scorul chiar înainte de pauză. Același Afif a finalizat în plasa laterală după ce Almoez Ali i-a așezat mingea perfect.

Qatar, debut în forță la Cupa Asiei

La începutul reprizei secunde a venit rândul lui Ali să-și treacă numele pe tabelă. Fotbalistul lui Al-Duhail a înscris în minutul 56, fructificând centrarea perfectă a lui Mohammed Waad. Selecționerul Qatarului a primit o lovitură grea spre finalul meciului, când Ali a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări.
În al 6-lea minut de prelungire, Afif și-a încununat prestația spectaculoasă cu încă un gol, marcat pe baza unei greșeli de poziționare a defensivei libaneze. Atacantul de 27 de ani a profitat de spațiul liber din apărarea adversă și a năvălit spre poarta lui Matar, pe care l-a învins pentru a doua oară.
Astfel, Qatar a început campania de apărare a trofeului câștigat în urmă cu 5 ani cu o victorie incontestabilă. Gazdele și-au depus candidatura pentru câștigarea turneului, după o prestație fără greșeală în fața Libanului.
Citește și:

Start în Cupa Asiei 2023

A 18-a ediție a AFC Asian Cup a început astăzi, cu meciul dintre gazda Qatar și Liban. Turneul care trebuia să se desfășoare în vara anului trecut adună cei mai buni fotbaliști ai continentului în cadrul celei de a doua ediții în care vor participa 24 de echipe. Japonia este favorita caselor de pariuri, dar Qatar este atât gazdă, cât și deținătoarea trofeului.
În paralel cu cealaltă competiție continentală, Cupa Africii pe Națiuni, se va desfășura și Cupa Asiei. Turneul final ar fi trebuit să se dispute în China, între 16 iunie și 16 iulie 2023, dar pandemia de COVID-19 nu a permis disputarea acestei competiții majore acolo.
Astfel, forul continental asiatic a oferit turneul Qatarului, care va găzdui a doua competiție internațională majoră în decursul a 15 luni, după Campionatul Mondial din 2022. AFC a întâmpinat o nouă problemă, având în vedere faptul că gazda, Qatar, participa în acea perioadă ca invitat la Gold Cup, astfel turneul a fost mutat în iarna anului 2024. Pe modelul EURO 2020, Cupa Asiei și-a păstrat denumirea de "2023 AFC Asian Cup" din considerente de marketing.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo