Analiză tactică | Liverpool, în sfârșit, noua campioană a Angliei

Bineînțeles, au eixstat voci sceptice încă de atunci și murmurul lor încă se mai aude, dar „cormoranii” se încăpățânează meci de meci să nu le dea satisfacție. Analizăm în continuare victoria categorică a lui Liverpool pe terenul celor de la Leicester, o nouă declarație de forță după ce echipa lui Klopp a învins, luna trecută, și campioana în exercițiu Manchester City.

Fără Ayoze Perez, titular obișnuit în această ediție de campionat, Leicester a început tot în obișnuitul 4-1-4-1, cu belgianul Praet începând din primul minut.

Atunci când începeau construcția, „vulpile” erau dispuse într-un sistem mai puțin întâlnit, un soi de 2-4-2-2, cu Pereira și Chilwell urcând în linia dublului pivot format din Ndidi și Tielemans.

Liverpool, proaspăt încoronată „regina lumii”, a începutut tot în 4-3-3, cu Keita înlocuindu-l pe Fabinho, încă nerefăcut.

Când adversarul se afla în atac, „cormoranii” se așezau într-un 4-4-2 compact vertical și orizontal, concentrat în apărarea zonei centrale, cu „Bobby” Firmino și Salah cei mai avansați oameni.

Refuzând să adopte „complexa” tactică în care fundașii bubuie mingea din apărare, elevii lui Brendan Rodgers au încercat să iasă mereu cu mingea jos din apărare, cu riscul de a o pierde în zone periculoase (după cum s-a și întâmplat în unele momente), dar cu avantajul de a fi în control.

Profitând de schimbarea de regulament, Evans și Soyuncu stăteau aproape de Schmeichel în propriul careu, cu Ndidi și Tielemans în fața lor între Mane, Firmino și Salah, în timp ce Pereira și Chilwell erau în tușă.

Această așezare a creat probleme „cormoranilor”, deoarece era foarte greu ca Mane, Firmino și Salah să se coordoneze perfect mereu în timp ce adversarii plimbau mingea. De aceea, atunci când unul dintre ei nu se afla în poziția corectă (Firmino aici), Leicester putea să depășească primul val de presing printr-o pasă directă către Ndidi sau Tielemans.

Pentru că 2 mijlocași îi fixau pe cei 3 – Keita, Henderson și Wijnaldum – în unele momente se crea un spațiu între linia atacanților și mijlocașilor, spațiu în care unul dintre cei 2 pivoți ai lui Leicester putea să înainteze cu „balonul”.

Continuarea cea mai des întâlinită era ca după ce se depășea primul val de presing, mingea era pasată către Pereira (53% dintre fazele de atac ale „vulpilor” s-au petrecut pe partea dreaptă) care căuta apoi să combine fie cu Praet, fie cu Barnes.

Așa cum au făcut-o și în partida contra celor de la Man. City (analiza aici), cei de la Leicester și-au asumat jocul pe contraatac. Profitând de faptul că defensiva lui Liverpool, precum cea a „cetățenilor”, stă foarte sus, după ce mingea ajungea la Pereira (de obicei) sau la un alt coechipier, mingea era aruncată către Barnes și Vardy care atacau între fundașii centrali. Această abordare poate fi explicația acelei așezări 2-4-2-2, cu Barnes și Vardy cei mai rapizi oameni în față.

Pentru că Liverpool apără foarte bine zona centrală și împinge adversarul în bandă (după cum o să vedem în rândurile următoare), este foarte posibil că B. Rodgers să îl fi jucat pe Maddison în lateral ca o consecință.

Eliberat de zona centrală congestionată, Maddison a putut să pătrundă liber din tușă în spațiul intermediar și să joace aproape de Jamie Vardy.

De acolo, mijlocașul englez cobora „trăgându-l” după el pe Gomez, în timp ce Vardy ataca spațiul creat în spatele acestuia.

Pentru că am rămas dator cu o explicație, o voi oferi acum.

Din cauza faptului că Leicester începea construcția cu 6 oameni (cei 4 fundași + Ndidi și Tielemans), Liverpool nu s-a putut prăvăli peste adversar, ci s-a mulțumit, așa cum am arătat mai sus, să blocheze culoarul către Ndidi și Tielemans.

De asemenea, dincolo de acest lucru, „cormoranii” i-au împins pe cei de la Leicester în tușă, deoarece acolo adversarul este limitat de linia terenului și poate fi mai ușor presat. Observăm în această imagine poziția corporală a jucătorilor lui Liverpool, toți orientați către tușa din stânga (direcție de atac a celor de la Leicester).

Fundașii centrali liberi să paseze între ei, fundașii laterali nu sunt presați nici ei, în schimb toate opțiunile centrale sunt blocate, iar Leicester trebuie să ducă mingea acolo unde a vrut Klopp: în lateral.

După ce se ajungea în situația dorită de tehnicianul neamț, Liverpool închidea pur și simplu adversarul în tușă, iar purtătorul de „balon” fie pasa înapoi, fie pierdea posesia, ambele situații fiind în avantajul „cormoranilor”.

Cu un joc mai puțin elaborat, dar eficient prin faptul că era foarte direct, Liverpool și-a supus adversarul sub presiune mai mereu, chiar și când mingea era în jumătatea lor.

Fie că a fost van Dijk sau Henderson, în momentele în care mijlocașii lui Leicester erau lenți în presing, imediat mingea era aruncată în spatele apărării (în această imagine este ofsaid, dar ideea rămâne aceeași) sau, dacă aceasta se retrăgea prea mult, către unul dintre jucătorii aflați între linii.

Cu toate acestea, principalul pericol a venit din benzi și mai ales de pe partea lui Alexander-Arnold, fundașul cu execuții de extremă. Dintre cele 43 de centrări ale lui Liverpool (pentru că soluția în fața unui adversar care se apără cu 9 oameni este jocul în tușă urmat de centrare), 17 au venti de la Arnold, iar 10 de la Robertson.

Salah intra mult în centru, iar Arnold putea fi jucat în spațiul creat, asta și pentru că Maddison nu știe să se apere prea bine.

O altă metodă prin care Liverpool l-a eliberat pe Arnold și i-a permis acestuia să bombardeze careul advers cu centrări de calitate, a fost prin Keita. Fostul mijlocaș de la Leipzig ocupa în dese rânduri poziția normală a lui Arnold, în timp ce fundașul dreapta de la Liverpool era mai retras. Apoi, Keita, marcat fiind de Maddison, se muta ușor în zona centrală alături de adversarul său, iar Liverpool îl putea găsi liber pe Trent prin schimbări rapide de direcție.

Probabil că și cei mai optimiști susținători ai lui City s-au liniștit acum, după ce rivala lor a bătut tur retur ocupanta poziției secunde, iar diferența dintre favoriții lor și Liverpool este de 14 puncte, în condițiile în care „cormoranii” au și un meci mai puțin.

Deși Leicester a surprins pe toată lumea și părea că s-a instalat pe locul de vicecampioană, înfrângerile destul de clare cu Manchester City și Liverpool par să confirme că valoarea actuală nu le permite să se lupte cu cele 2 mari echipe din Premier League.