Breaking News: Eddie Howe nu mai este antrenorul lui Bournemouth. Mesajul clubului
Publicat 01/08/2020 la 23:55 GMT+3
Eddie Howe, managerul de care se leagă ultimele sezoane ale lui Bournemouth în Premier League, a decis să se despartă de "cireșe", după retrogradare. Clubul a confirmat că părțile au decis să întrerupă colaborarea.
Credit imagine: Getty Images
Revenit în 2012 la Bournemouth, formație pe care o pregătise și în perioada 2008-2012, Eddi Howe a devenit unul dintre antrenorii englezi cel mai bine cotați. A reușit să țină echipa pe prima scenă din 2015 fără întrerupere și a fost curtat de cluburi importante, oficialii granzilor din Premier League fiind impresionați de modul în care arată Bournemouth din punct de vedere ofensiv.
În stagiunea recent încheiată, însă, tehnicianul de 42 de ani nu a mai găsit răspuns pentru criza traversată de echipă, care, în ciuda unei victorii în ultima etapă, pe terenul lui Everton, a retrogradat.
Howe nu a vrut să ia o decizie la cald, dar, după ce a discutat cu oficialii de pe Vitality Stadium, a decis că cel mai bine ar fi să renunțe.
"Bournemouth confirmă că Eddie Howe a părăsit clubul nostru. Despărțirea s-a produs amiabil", notează formația care anul viitor va încerca promovarea din Championship.
Eddie Howe, o viață pentru Bournemouth
Howe a condus-o pe Bournemouth în mai mult de 450 de meciuri ca manager, după ce în prealabil o mare parte din cariera de jucător a fost legată de "cireșe" (a evoluat în peste 300 de partide pentru formația de pe Vitality Stadium).
La decizia lui Howe de a renunța e posibil să fi contribuit și faptul că va avea parte de un lot "schilodit" sezonul viitor. Pentru a compensa pierderile de peste 100 de milioane de euro cauzate de retrogradare, Bournemouth va trebui să vândă cei mai buni jucători. Ake s-a înțeles deja cu City, dar există o serie de alți fotbaliști care foarte probabil vor pleca.
Spectacolul din Premier League de pe Eurosport vă este oferit de Unibet.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo