Bayern cere schimbarea formatului din Bundesliga, chiar dacă actualul sistem o avantajează

Directorul general al lui Bayern Munchen, Oliver Kahn, este deschis la o schimbare de format în Bundesliga. Legendarul portar militează pentru sistem play-off şi play-out, chiar dacă modul în care se desfăşoară acum campionatul s-a dovedit perfect pentru bavarezi

Bayern-Vorstandsboss Oliver Kahn

Credit imagine: Getty Images

Bayern câştigă an de an titlul în Bundesliga, iar campionatul Germaniei a început să nu mai fie la fel de interesant. Asta se traduce în audienţe mai slabe şi nu doar peste hotare: nici nemţii nu mai urmăresc la fel de mult fotbal intern ca în urmă cu un deceniu, spre exemplu.
Cu toate că actualul format s-a dovedit că îi oferă garanţii pentru supremaţie formaţiei bavareze, Oliver Kahn înţelege că, dacă nu se schimbă formatul, banii din drepturile TV vor fi mai puţini. Ca atare, fostul mare portar face lobby pentru un sistem cu play-off şi play-out, dar şi pentru faze eliminatorii, care să stabilească primele locuri. Astfel, formaţiile mari din Bundesliga se vor întâlni mult mai des, iar astfel de dueluri vor garanta audienţe mari.
"Sunt încântat să mă gândesc la noi modele, cum ar fi playoff-ul pentru Bundesliga. Chiar şi un format în Bundesliga cu semifinale și finală ar însemna emoție pentru fani. La urma urmei, un nou format se instalează și în Liga Campionilor, din 2024, și așteptăm multe de la el. Așa că are sens să ne gândim serios la această idee. La Bayern suntem mereu deschiși către idei noi", a spus Kahn în Kicker.
CITEŞTE ŞI:

Un nou format în Bundesliga din 2024-2025?

O astfel de decizie importantă trebuie să fie precedată de un dialog intens între cluburi și Liga Profesionistă, urmând a se lua în considerare toate argumentele pro şi contra. Nemţii anunţă că următoarele luni pot fi decisive pentru o reformă competiţională în fotbalul german, dar modificările nu au cum să aibă loc în sezoanele viitoare. Cel mai devreme, un eventual nou plan va fi viabil din stagiunea 2024-2025.
Bild a testat deja această variantă, în sensul că a luat legătura cu nume importante din Bundesliga, pentru a vedea unde se situează aceştia. Antrenorul lui Stuttgart, Pellegrino Matarazzo, vede play-off-ul ca pe o mare oportunitate. "Pentru un club precum Stuttgart, un astfel de format mărește șansele de a termina mai în faţă".
Cu toate acestea, ideea lui Kahn nu este pe gustul tuturor. "Personal, cred că actualul format este cel mai corect, deşi poate nu este întotdeauna cel mai interesant", a spus antrenorul de la Freiburg, Christian Streich.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo