Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Doar de 4 ori s-a mai întâmplat așa ceva! Performanța fantastică realizată de România în preliminariile EURO

Bianca Dumitru

Actualizat 22/11/2023 la 11:06 GMT+2

România s-a calificat la turneul final al Campionatului European 2024 de pe primul loc al grupei I, după ce a reușit să învingă Elveția aseară, pe teren propriu, scor 1-0. "Tricolorii" au încheiat aceste preliminarii cu un golaveraj bun, reușind o performanță fantastică.

România - Elveția

Credit imagine: Getty Images

România s-a impus aseară, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0, în fața Elveției, în ultimul meci din preliminariile EURO 2024. "Tricolorii" au terminat grupa I pe prima poziție și vor fi în urna a doua la tragerea la sorți a grupelor de la turneul final, programată pe 2 decembrie.
Echipa lui Edi Iordănescu a încheiat preliminariile fără înfrângere, cu 6 victorii și 4 rezultate de egalitate, dar și cu un golaveraj foarte bun, de 16-5. Acesta este cel mai bun golaveraj înregistrat în preliminariile Campionatului European din 2008 și până în prezent, la precedentele 3 campanii de calificare terminând cu +1, +9 sau +4.
În plus, trebuie remarcat faptul că "tricolorii" au încasat în cele 10 meciuri din grupa preliminară doar 5 goluri, unul de la Belarus și câte două de la Elveția și Israel. România a mai reușit să încaseze maxim 5 goluri într-o campanie de calificare la EURO doar de 4 ori din 1960 și până acum.
Se întâmpla în preliminariile EURO 1984, 1988 și 2000, când români primeau doar câte 3 goluri, și în 2015, când naționala noastră se califica la EURO tot neînvinsă, cu doar două goluri încasate.

MOLDOVAN, CU CIFRE MAI BUNE DECÂT PORTARI DE TOP

Edi Iordănescu s-a bazat de cele mai multe ori în această grupă de calificare la turneul final pe aceiași 5 jucători în defensivă. În poartă, Horațiu Moldovan și-a câștigat locul începând din cea de-a treia etapă, după ce în primele două runde titular a fost Ionuț Radu.
Acesta a ratat următoarea acțiune, din iunie, din cauza unei intervenții chirurgicale, iar goalkeeper-ul Rapidului i-a luat locul, impunându-se în primul 11. Moldovan este unul dintre "tricolorii" cu cele mai bune cifre în aceste preliminarii.
De pildă, portarul de 25 de ani are al doilea cel mai mare număr de meciuri fără gol primit (5) în aceste calificări, fiind la egalitate, printre altele, cu Mike Maignan și Dominik Livakovic. Singurul care au reușit mai multe partide în care și-a păstrat poarta intactă este Diogo Costa, cu 6 meciuri.
Printre cei care au cifre mai slabe decât Moldovan, având câte 4 meciuri fără gol primit, se numără Jordan Pickford și Jan Oblak.
În plus, Moldovan stă foarte bine și din punctul de vedere al procentajului mingilor salvate. Românul este pe locul 4, cu 86,2%, fiind la mică distanță de goalkeeper-ul de pe locul 3, portughezul Diogo Costa, care are un procentaj de 86,7%. Pe primele locuri se află Koen Casteels (Belgia), cu 100%, și Mike Maignan (Franța), cu 92,9%.
Citește și:

DEFENSIVA ROMÂNIEI S-A CRISTALIZAT ÎN PRELIMINARIILE EURO 2024

De pe linia defensivă, în această campanie de calificare la Campionatul European, nu au lipsit în niciun meci Radu Drăgușin și Andrei Burcă. Fotbalistul de la Genoa a încheiat preliminariile cu 855 de minute jucate, fiind integralist în 9 partide, în timp ce în meciul de casă cu Andorra a jucat doar 45 de minute.
De cealaltă parte, Burcă a adunat 873 de minute, el fiind schimbat doar în meciul de acasă cu Kosovo, după 63 de minute. Fostul jucător al celor de la CFR Cluj a reușit și un gol în aceste preliminarii și s-a remarcat în ceea ce privește intercepțiile.
Burcă este pe locul 5 în topul jucătorilor cu cele mai multe intercepții (15), fiind la egalitate, printre altele, cu doi adversari din calificări, Miguel Vitor (Israel) și Max Llovera (Andorra).
Pe lângă Drăgușin și Burcă, în apărare și-a rezervat un loc în primul 11 și Nicușor Bancu, integralist în ultimele 6 meciuri, după ce la primele acțiuni din preliminarii a lipsit din cauza unor accidentări. Fotbalistul de la Universitatea Craiova a reușit o pasă decisivă în meciul de acasă cu Andorra.
Cel de-al patrulea "tricolor" din defensivă care s-a făcut remarcat mai ales în ultimele partide este Andrei Rațiu. Fundașul de 25 de ani a fost integralist în 5 meciuri, reușind un assist în duelul de acasă cu Kosovo.
În duelurile cu Israel și Elveția din această lună, Rațiu a atras atenția multor oameni de fotbal care au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui, caracterizându-l, printre altele, drept "un fundaș cum România nu a mai avut de mult".
Cu această linie defensivă, România s-a calificat pentru a șasea oară la turneul final al Campionatului European, după edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016. Tragerea la sorți a grupelor de la turneul final este programată pe 2 decembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo