Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Elveția și-a anunțat lotul pentru duelul cu România din preliminariile Euro 2024. Ce staruri vin la București

Andrei Nicolae

Publicat 10/11/2023 la 13:22 GMT+2

Luna noiembrie marchează ultimele meciuri din cadrul calificărilor pentru Europeanul din 2024, iar România are șanse considerabile să meargă la anul în Germania. Una dintre cele două rivale ale tricolorilor din următoarele zile, Elveția, și-a anunțat deja lotul, iar de pe lista selecțioenrului Murat Yakin nu lipsesc oameni precum Manuel Akanji sau Xherdan Shaqiri.

Andrei Burcă și Xherdan Shaqiri, în Elveția - România

Credit imagine: Getty Images

România mai are doar două "finale" de disputat în preliminariile Euro 2024, ambele cu prinicpalele contracandidate la calificare, Israel și Elveția. Selecționala lui Murat Yakin va fi nevoită să dispute trei meciuri în această lună, unul dintre meciuri fiind restanța cu Israel din octombrie, provocată de războiul israelo-palestinian.
Elvețienii își încep campania cu trei zile mai devreme decât România, primul meci fiind cu Israel, pe 15 noiembrie. Astfel, naționala din Munții Alpi și-a anunțat deja lotul pentru partidele din această lună, implicit și pentru duelul cu tricolorii lui Edi Iordănescu, ultimul din aceste calificări.
România va primi astfel la București câteva staruri din fotbalul mondial aduse de elvețieni, precum Yann Somer, goalkeeper-ul lui Inter, Maneul Akanji, "stâlpul" din defensiva lui Guardiola la Manchester City sau Granit Xhaka, jucătorul revelației din Germania, Bayer Leverkusen. Astfel, aceștia sunt cei 24 de jucători aleși de Murat Yakin pentru partidele din noiembrie, inclusiv pentru cea cu România de pe Arena Națională.
Citește și:

Lotul Elveției pentru meciul cu România din preliminariile Euro 2024

  • Portari: Gregor Kobel (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (FC Lorient), Yann Somer (Inter Milano)
  • Fundași: Manuel Akanji (Manchester City), Loris Benito (Young Boys), Eray Comert (FC Nantes), Nico Elvedi (Borussia Monchengladbach), Edimilson Fernandes (Mainz), Ulisses Garcia (Young Boys), Ricardo Rodriguez (Torino), Fabian Schar (Newcastle), Cedric Zesiger (Wolfsburg)
  • Mijlocași & atacanți: Michel Aebischer (Bologna), Zeki Amdouni (Burnley), Remo Freuler (Bologna), Dan Ndoye (Bologna), Noah Okafor (AC Milan), Xherdan Shaqiri (Chicago Fire), Renato Steffen (FC Lugano), Filip Ugrinic (Young Boys), Ruben Vargas (Augsburg), Granit Xhaka (Bayer Leverkusen), Denis Zakaria (AS Monaco), Andi Zeqiri (Genk).
Clasamentul Grupei I din preliminariile EURO 2024
  • 1.România - 16 puncte (8 meciuri)
  • 2.Elveția - 15 puncte (7 meciuri)
  • 3.Israel - 11 puncte (6 meciuri)
  • 4.Kosovo - 7 puncte (7 meciuri)
  • 5.Belarus - 6 puncte (8 meciuri)
  • 6. Andorra - două puncte (8 meciuri)
Meciurile României din preliminariile Campionatului European 2024 vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo