Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Armenia - România | Ovidiu Popescu: "Avem forța să câștigăm!". Ce spune despre meciul cu Germania

Cosmin Cioboata

Actualizat 29/03/2021 la 17:21 GMT+3

Armenia - România | Ovidiu Popescu (27 de ani) a vorbit despre meciul de la Erevan (miercuri, ora 19:00), din preliminariile Campionatului Mondial. Partida va putea fi urmărită în format livetext pe eurosport.ro.

România - Germania

Credit imagine: Getty Images

Ovidiu Popescu a fost titular în ambele meciuri disputate de naționala României în debutul preliminariilor Campionatului Mondial, cu Macedonia de Nord (3-2) și Germania (0-1).
Popescu a fost reprofilat recent din mijlocaș defensiv în fundaș dreapta, iar prestațiile sale de la FCSB l-au impresionat pe Mirel Rădoi. Selecționerul României l-a convocat pe jucătorul de 27 de ani și chiar l-a trimis titular în primele două partide din preliminariile Mondialului din 2022, în detrimentul lui Vasile Mogoș.
În meciul de aseară, pierdut de România în fața Germaniei, Ovidiu Popescu l-a avut ca adversar direct pe Kai Havertz, starul lui Chelsea. Leroy Sane (Bayern Munchen), Serge Gnabry (Bayern Munchen) sau Timo Werner (Chelsea) au fost alți jucători care au amenințat în mod constant poarta lui Florin Niță și pe care Popescu și colegii săi din linia defensivă au fost nevoiți să-i oprească.
România - Germania

Armenia - România | Ovidiu Popescu, despre meciul cu Germania: "Diferența dintre mine și ei nu este uriașă"

Ovidiu Popescu este de părere că diferența dintre jucătorii români și germani, care evoluează la echipe de top din Europa, "nu este uriașă", în ciuda cifrelor și sumelor răsunătoare din dreptul lor:
"Ţinând cont că la Steaua (n.r. - FCSB) am mai jucat în Europa League, preliminarii de Champions league, am întâlnit adversari puternici şi acolo. În primul an, dacă ţin bine minte, am jucat cu Manchester City, care avea jucători precum Aguero, Yaya Toure, Otamendi, Stones. Am întâlnit adversari puternici.
Îmi doream să văd la ce nivel sunt şi să văd diferenţa dacă este foarte mare între mine şi ei. Eu zic că diferenţa nu este uriaşă, diferenţa este doar că noi românii plecăm de la centrul de copii şi juniori, avem altă mentalitate. Ei au alte principii. Şi aseară cred că am avut posibilitatea să egalăm şi să facem un meci mare", a spus Ovidiu Popescu, pentru FRF TV.
Întrebat despre partida cu Armenia, de miercuri seară, Popescu a spus că România "are forța să obțină cele 3 puncte":
"Nu pot să promit nimic, nu ştiu ce se poate întâmpla mâine că nu suntem prevăzători. Eu la fiecare meci încerc să dau tot ce am mai bun, să îmi depăşesc limitele. Normal că avem forţă (n.r. - să câștigăm meciul cu Armenia). Suntem un grup unit şi avem jucători care evoluează în campionate puternice. Atmosfera este bună", a mai spus Popescu.
România - Germania

Armenia - România | "Tricolorii" se pregătesc pentru meciul de la Erevan

Naționala României va ajunge diseară în Armenia, iar mâine va participa la conferința de presă (ora 16:30). Apoi, de la ora 17:00, "tricolorii" vor efectua antrenamentul oficial, pe Stadionul Republican Vazgen Sargsyan, unde se va disputa și meciul din preliminariile Mondialului.
Înaintea duelului de la Erevan, România se află pe locul 4 în grupa J, cu 3 puncte, în timp ce Armenia ocupă poziția a 2-a, cu 6 puncte.
"Tricolorii" au câștigat primul meci, contra Macedoniei de Nord, scor 3-2, și au fost învinși de Germania, scor 0-1, în partida de aseară. De cealaltă parte, Armenia a câștigat ambele dueluri, cu Liechtenstein, scor 1-0, și Islanda, scor 2-0.
De-a lungul timpului, România și Armenia s-au mai întâlnit de 5 ori: de 4 ori în preliminariile Campionatului Mondial și o dată într-un meci amical. "Tricolorii" s-au impus în 4 ocazii, în timp ce o partidă s-a încheiat la egalitate.
Armenia este neînvinsă de 7 meciuri, înaintea meciului de miercuri, cu România.

Preliminarii CM 2022 | Clasamentul grupei J, înaintea meciului Armenia - România:

  • 1. Germania 6p
  • 2. Armenia 6p
  • 3. Macedonia de Nord 3p
  • 4. România 3p
  • 5. Islanda 0p
  • 6. Liechtenstein 0p
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo