Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Opinie Eurosport | Cum să te încălzești cu Germania pentru Armenia

Ion Alexandru

Publicat 10/10/2021 la 06:09 GMT+3

Mirel Rădoi a folosit meciul de la Hamburg pentru a testa cei mai buni jucători. Tot ce urma putea deveni un bonus și doar neatenția unui Ivan aerian ne-a lăsat fără punct. Înfrângerea din Germania era calculată de la tragerea la sorți, așa cum ar trebui să fie și victoria cu Armenia de pe teren propriu.

Bucuria 'tricolorilor' după golul lui Ianis Hagi

Credit imagine: Getty Images

Naționala pregătită de Mirel Rădoi nu a luat gol în primele 7 reprize ale partidelor jucate în această toamnă, iar bijuteria lui Ianis Hagi de la Hamburg a fost mai apreciată la ei decât la noi. După 2-0 la Rejkjavjk, unde Macedonia de Nord și Armenia au făcut egal în această toamnă, 2-0 cu Lichtenstein și 0-0 la Skopje, România a condus la pauză în Germania. Ianis Hagi a trecut ca tatăl Gică de Rudiger, fundaș care cere un salariu cât toată Liga 1 pentru a prelungi contractul cu Chelsea, și i-a determinat pe nemții din tribunele de la Hamburg să-l aplaude. "De ce i-a schimbat Rădoi pe Mihăilă și Ianis Hagi?" am auzit de multe ori în ultimele 24 de ore. Pentru că meciul cu Germania a fost încălzirea pentru "finala" cu Armenia. Accidentarea lui Burcă este marea pierdere și sunt convins că am fi putut mai multe șanse de reușită la Hamburg dacă terminam meciul cu Chiricheș, Rus și Burcă pe teren. Introduși pentru a ține de rezultat, Manea, Ivan și Maxim nu au avut aceeași energie că oamenii le care i-au înlocuit și până la urmă am pierdut un meci din care putea scoate mai mult, cu ceva inspirație la contraatacurile din partea a doua. Cu Flick pe bancă, Germania și-a regăsit tonusul și Gnabry este un jolly joker care va produce multe faze periculoase la Mondialul din 2022.

România - Armenia este meciul decisiv

Rădoi știe că revanșa în fața Armeniei este obligatorie. Să nu uităm că în tur, gazdele au profitat de prostia făcută de Pușcaș la 2-1 pentru noi și ne-au asediat până când reduta condusă de bravul Niță a căzut. Luni, pe Ghencea, "tricolorii" trebuie să pună pe teren toată experiența acumulată în meciul de vineri de la Hamburg, să adune toată energia văzută în succesul spectaculos de la Rejkjavjk cu Islanda și să obțină victoria care ne poate apropia de visul cel mare: revenirea după 24 de ani la un turneul final al Campionatului Mondial.
Mirel Rădoi, selecționer România
Rădoi a demonstrat în această toamnă că știe ce trebuie să facă pentru a atinge obiectivul, calificarea în baraj, și a pus în lumina reflectoarelor fotbaliști care pot schimba soarta meciurilor naționalei. Niță este un portar excelent, Adi Rus a fost foarte bun cu Germania, Stanciu începe să arate că poate fi "creierul de la mijlocul terenului" de care echipa noastră are atâta nevoie, iar sclipirile lui Ianis Hagi și Mihăilă pot face diferența în meciurile strânse. Culmea, olteanul Rădoi a fost dezamăgit de doi olteni în această toamnă. În Macedonia, Markovic a fost copleșit de emoții, iar la Hamburg Ivan nu s-a ridicat la înălțimea unui meci cu o asemenea miză și l-a pierdut din marcaj pe Thomas Muller la faza care ne-a costat un punct. Rădoi a învins, în aceste preliminarii, Macedonia de Nord la București, cum TREBUIE să o facă din nou, de această dată cu Armenia. Oaspeții de luni seară sunt pe o pantă descendentă! Echipa antrenată de spaniolul Capparos nu a mai învins pe nimic de la acel succes cu România de la Erevan. În această toamnă, Armenia a făcut 0-0, ca și noi, la Skopje cu Macedonia de Nord, 0-6 în Germania, 1-1 acasă cu Lichtenstein și tot 1-1 cu Islanda, la Rejkjavjk.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo